Zilele Galațiului dau peste cap programul transportului în comun

Autor :

Data : 28 noiembrie 2018

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Reprezentanții Primăriei le recomandă șoferilor să respecte indicațiile polițiștilor.

Primăria municipiului Galați anunță că în zilele de 29 noiembrie și 1 decembrie, vor apărea modificări în programul de circulație a mijloacelor de transport public în comun.

Astfel, în data de 29 noiembrie, în intervalul orar 19.45 – 23.30, troleibuzele vor întoarce în Centru. Totodată, traseele de autobuz 11 și 15 vor intra pe strada Traian, iar la retur vor respecta graficul normal: 11 – pe strada N. Bălcescu, iar 15 – pe strada Traian.

Traseele de autobuz 10, 24, 26, 29 și 34 nu sunt afectate, acestea urmând să circule conform diagramei de transport. Celelalte trasee de autobuz vor avea rute ocolitoare (str. Portului, str. Dogăriei. str. Ana Ipătescu etc.) conform indicațiilor agenților de circulație.

În data de 1 decembrie, în intervalul orar 10.30 – 15.30, strada Brăilei, pe tronsonul cuprins între bulevardul G. Coșbuc și strada Domnească, va fi blocată. Astfel, troleibuzele se vor retrage la ora 10.30 și vor fi reintroduse conform diagramei de circulație, la ora 15.30, de la Parc CFR.

Nu vor fi afectate traseele de autobuz 13, 14, 17, 23, 25, 26, 28, 31, 35 și 36, acestea urmând să circule conform diagramei din zilele nelucrătoare. Vor circula până în bulevardul G. Coșbuc și vor întoarce la Palatul Justiției (Păpădie) traseele de autobuz: 9, 10, 11, 19 și 105. Traseele de autobuz 12, 24 și 34 vor întoarce în Țiglina II, în zona Inspectoratului de Poliție Județean Galați.

În aceeași zi, se vor suspenda următoarele trasee: 15, 16, 18, 20, 22, 27, 29, 30, 102 și 104. Începând cu ora 15.30, activitatea tuturor traseelor se va relua conform diagramei de circulație din zilele nelucrătoare.

Orele de la capetele de linie din cartiere și timpii de așteptare nu se vor schimba.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de

Adresa ta de email nu va fi publicată. Sunt obligatorii câmpurile marcate cu *