Viscol puternic în Galați

Autor :

Data : 6 ianuarie 2017

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Iarna a venit brusc în Galați. În această dimineață vântul puternic care sufla la rafală și cu peste 80 de km pe ora a obligat autoritățile să închidă toate drumurile spre Brăila, Tecuci și Vrancea.

”Sunt închise în acest moment două drumuri naționale: DN24D km 9 – km 84, DN24 limita județului Vaslui – intersecție cu DN26, și patru drumuri județene: DJ251 Galați – Slobozia Conachi, DJ253 Cudalbi – Viile, DJ255 Slobozia Conachi – intersecție DN25, DJ242A Cavadinești – Berești – Rădești. Pe alte șase segmente de drumuri naționale s-a restricționat accesul autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone: DN25, DN25A, DN26, DN26A, DN2B, DN22B”, a declarat Petrica Pațilea, purt. De cuv. Prefectura Galați.

Pe DJ242, la ieșirea din Tg. Bujor spre Băleni, un autoturism din Republica Moldova cu patru persoane a derapat. Autoturismul avariat a fost scos din șanț,  iar persoanele au fost transportate la Primăria Tg. Bujor. Circa 250 de locuințe din comuna Ivești nu au energie electrică, fiind afectate 24 din cele 50 de posturi de transformare. Echipele Electrica lucrează la remedierea avariei, dar intervenția este îngreunată de viscol.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter
Etichete:

Articole scrise de