Ţigări de contrabandă, ascunse printre obiectele de mobilier dintr-o dubiță

Data : 29 iulie 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Acestea au fost confiscate iar șoferul a fost amendat.

Echipa comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit aproximativ 145.000 de țigarete, cu timbru de acciză din Republica Moldova, pe care un bărbat a încercat să le introducă ilegal în țară, ascunse printre obiecte de mobilier, în mijlocul de transport pe care îl conducea.

„În ziua de 28 iulie, în jurul orei 16.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Oancea, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară, cetăţeanul român B.V., în vârstă de 52 de ani, domiciliat pe raza municipiului Bucureşti, conducând un autovehicul marca Volkswagen Transporter, înmatriculat în România.

La controlul de frontieră, echipa comună a descoperit ascunse, printre obiecte de mobilier, 14 cutii de carton, învelite cu folie de plastic de culoare neagră, ce conţineau 144.600 de ţigarete, cu timbru de acciză Republica Moldova”, se arată într-un comunicat de presă al Poliției de Frontieră.

Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ţigărilor în valoare totală de 8.500 de lei şi sancţionarea contravenţională a bărbatului cu amendă în valoare de 10.000 de lei.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de