Teatru cu mască… antigripală!

Autor :

Data : 31 ianuarie 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Cei care au deja simptome de gripă vor fi trimiși acasă.

Conducerea Teatrului Dramatic „Fani Tardini” din Galați a luat măsuri, împotriva răspândirii virusului gripal. Astfel, atât plasatorii, vânzătorii de bilete, cât și garderobierii vor purta măști chirurgicale cât timp se vor afla în teatru.

„Conducerea Teatrului Dramatic a hotărât pentru protecția spectatorilor ca personalul care intră în contact direct cu spectatorii, să poarte măști: oamenii de la intrare, plasatorii și cei de la agenția de bilete. În plus avem soluție dezinfectantă la toalete, astfel încât să nu existe niciun pericol”, a declarat Florin Toma, directorul teatrului.

În cazul în care spectatorii prezintă simptome de răceală sau gripă, aceștia vor fi sfătuiți să revină la alt spectacol.

„Cine are simptome de gripă e bine să evite, măcar pentru o vreme, locurile cu lume multă, inclusiv sala de teatru, dar în rest, nu sunt motive de panică. Așteptăm spectatorii. Dacă cineva are bilet și prezintă simptome de gripă mai severe, biletul se poate păstra pentru spectacolul următor sau se pot returna banii, nu e nicio problemă”, a spus Ciprian Brașoveanu, actor în cadrul Dramaticului gălățean.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de