Sute de blocuri din Galați au racordurile de canalizare lipsă sau defecte

Data : 21 februarie 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Apele scurse din canalizare se infiltrează la fundațiile blocurilor.

După tasările care s-au produs la blocul B8 din Mazepa 1, echipele de la Apă Canal SA au verificat racordurile blocurilor la intalațiile de canalizare și au descoperit că în cazurile a sute de blocuri sau scări de bloc acestea fie lipsesc, fie sunt defecte, iar apa scursă din conducte se infiltrează la fundațiile blocurilor.

„În urma verificărilor efectuate de personalul Departamentului Canalizare din cadrul Apă Canal SA la blocurile din municipiul Galați, s-au constatat deficiențe majore în ceea ce priveste funcționarea instalațiilor interioare de canalizare la un număr de 130 asociații de proprietari, respectiv la 412 blocuri/scări. În cazul acestora, racordurile de preluare apă menajeră fie lipsesc (403 blocuri/scări), fie sunt rupte sau deteriorate (9 blocuri/scări), deversarea apelor uzate menajere făcându-se direct în subsolurile blocurilor și pe radierul tunelelor tehnice aferente blocurilor sau domeniului public. Aceste deficiențe conduc în primul rând la acumularea de ape uzate în subsolurile blocurilor și ulterior în tunelele tehnice, ceea ce poate conduce la afectarea stabilității construcțiilor/blocurilor din zonă și a tunelului tehnic, prin infiltrațiile de apă uzată produse în timp. Reamintim, în acest sens, situația similară constatată în anul 2018 la blocul B8 din Mazepa I”, se spune într-un comunicat al Apă Canal SA.

În altă ordine de idei, acumularea scurgerilor din canalizare în subsolurile blocurilor generează focare de infecții ce pot pune în pericol sănătatea locatarilor.

Lista blocurilor cu probleme:

tabel_comunicat_Page_1

tabel_comunicat_Page_2

tabel_comunicat_Page_3

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de