Spărgătorul de gheață construit la „Damen” pentru Guvernul Australiei, în probele de cheu

Data : 31 mai 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

E una dintre cele mai mari nave construite la Galați, având lungimea de 56 metri și înălțimea de 50 de metri.

La 8 luni de la lansarea la apă, spărgătorul de gheață „Nuyina”, construit la Șantierul Naval „Damen” din Galați pentru Guvernul Australiei a intrat în fază punerii probelor de cheu, în care sunt puse în funcțiune instalațiile.

Potrivit reprezentanților „Australian Antarctic Program” din cadrul Departamentului Australian pentru Mediu și Energie din Guvernului Australiei, sunt în derulare peste 190 de teste ale instalațiilor de propulsie și guvernare, instalației de santină, instalația de balast, instalațiile de răcire, etc.

Spărgătorul de gheață „Nuyina” este construit în cadrul unui proiect în valoare totală de aproape 2 miliarde de dolari australieni va fi utilizat ca navă de aprovizionare, dar cu ajutorul acestuia guvernul australian va extinde explorarea în mările de sud și Antarctica.

Practic, spărgătorul de gheață construit la Galați va furniza celor 3 stații australiene permanente de cercetări din Antarctica și stației din insula Macquire încarcatură și echipamente și va asigura transportarea cercetătorilor și a personalului.

Fiind o navă de cercetări marine, cu facilități de laborator extinse, va putea găzdui până la 116 oameni de știință și va putea asigura staționarea la bord a patru elicoptere și două ambarcațiuni.

Spărgătorul de gheață, cu capacitatea de 23.400 tone, va avea o lungime de 156 metri și va putea sparge gheața groasă de 1,65 metri, la viteze de 3 noduri, adică 3 mile marine pe oră.

La finalizarea construcției, nava va avea o înălțime de peste 50 de metri, suprastructura, „castelul” cum spun navaliștii, fiind compusă din 10 punți. Se poate spune că navaliștii vor construi o „universitate” plutitoare.

Oțelul din care e construită nava, tot „Made in Romania”

Construirea „Navei de Aprovizionare și Cercetare pentru Antarctica” mai include și o altă performanță românească, pentru că laminatele din care este construită nava sunt tot „Made in Romania”, fiind produse la la ArcelorMittal Galați. Combinatul a furnizat tablă groasă de diferite calități, cuprinse între mărcile AH36 și EH36. Aceste mărci speciale de oțeluri destinate utilizărilor marine sunt de înaltă rezistență, de până la 620 Mega Pascali și au un conținut scăzut de carbon, fiind ideale pentru a face față provocărilor apelor polare.

Una dintre principalele provocări rezolvată cu succes de ArcelorMittal a fost de a livra tabla în dimensiunile necesare, o treime dintre ele trebuind să fie subțiri și late, cu grosimi de 6 – 8 milimetri și lățimi de 3.000 de milimetri. Tablele mai subțiri sunt utilizate pentru punțile și „castelul” navei, în timp ce tablele mai groase sunt utilizate pentru bordaj.

În plus, tablele extra-largi livrate de ArcelorMittal Galați au redus semnificativ volumul de sudură, iar prin reducerea cordoanelor de sudură se asigură și o mai bună rezistență a corpului navei „Nuyina” în confruntarea cu banchizele de gheață din Anctartica.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de