Siderurgia gălățeană sprijinită în Comisia Europeană

Data : 10 mai 2017

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Europarlamentarul PMP Siegfried Mureșan duce mesajul lui Cătălin Cristache în Parlamentul European

Siegfried Mureșan, europarlamentar al Partidului Mișcarea Populară a transmis Comisiei Europene mesajul deputatului Cătălin Cristache privind protejarea siderurgiștilor gălățeni de concurența din afara Uniunii Europene.

Eurodeputatul a transmis Comisiei Europene următoarea interpelare privind procedura de licitație aferentă Interconectorului energetic Bulgaria-Romania-Ungaria-Austria (BRUA)

”Interconectorul BRUA presupune dezvoltarea unei legături energetice între Bulgaria, România, Ungaria și Austria, fiind co-finanțat prin Mecanismul Conectarea Europei.

Prima fază a proiectului este în curs de desfășurare, fiind prevăzută printre altele construcția unei conducte pentru transportul gazelor de 479 km, iar procedurile de achiziții publice sunt în stadiul final urmând ca lucrările să debuteze în 2017.

Directiva 2014/25/UE prevede că în atribuirea unor contracte există posibilitatea ca în cazul în care o ofertă conține produse din țări terțe într-o proporție mai mare de 50% atunci aceasta poate fi respinsă. Directiva a fost transpusă în legislația românească.

Din informațiile preliminare reiese că această condiție nu a fost introdusă în caietul de sarcini al proiectului. Câștigarea contractului de către o companie care nu respectă clauza de mai sus ar fi în contradicție cu obiectivul asumat de sprijinire a sectorului siderurgic european. Acest sector care generează peste 330.000 de locuri de muncă la nivel european are o importanță strategică și trebuie sprijinit adecvat de Uniunea Europeană.

Care este evaluarea Comisiei despre această situație și despre o potențială încălcare a prevederilor Directivei 201125/UE?

Ce măsuri suplimentare ia Comisia pentru a proteja sectorul siderurgic european de concurența, deseori neloială, din statele terțe?”

Comisia Europeană fiind astfel sesizată, poate dispune sancțiuni în situația în care constată că TRANSGAZ a încălcat normele europene și nu va modifica procedura de licitație astfel încât furnizorii europeni de materii prime și echipamente necesare realizării gazoductului să aibă prioritate în fața celor veniți din afara spațiului comunitar.

”Sectorul siderurgic este o prioritate pentru Comisia Europeană și sunt bine cunoscute la acest nivel toate sensibilitățile industriei, în special cele legate de practicile de dumping ale producătorilor extracomunitari. Demersul nostru este, astfel, în spiritul preocupărilor europene de protejare a producătorilor comunitari față de astfel de practici.

Sunt hunedorean iar pentru mine, la fel ca și pentru gălățeni, siderurgia face parte din ADN. Nu pot să nu rezonez la preocupările și îngrijorările oțelarilor gălățeni”, a subliniat Siegfried Mureșan,

”Încercăm să utilizăm toate mijloacele pe care le avem la dispoziție pentru a determina Guvernul și respectiv Transgaz să modifice procedura de achiziție aferentă gazoductului BRUA. Din Parlamentul României, din Parlamentul European, de oriunde, numai să facem auzită vocea rațiunii și a interesului național adevărat, nu al celui de paradă.

Este de neînțeles cum, în pofida faptului că avem legislație comunitară care ajută ca banii europeni să fie cheltuiți cu prioritate de firmele europene, în condițiile în care la proiecte similare derulate în alte țări au fost protejați producătorii locali de materii prime și echipamente, guvernul României nu asigură prioritatea producătorilor români în realizarea gazoductului. Cred că cea mai bună protecție socială pe care o putem face este să dăm românilor de muncă, să le dăm șansa să-și câștige pâinea prin propriul efort, nu prin ajutoare sociale. Dacă cele câteva sute de milioane de euro ce sunt alocate acestui proiect se vor scurge către firme din Turcia sau China, ce le va spune domnul Grindeanu siderurgiștilor? Să se apuce de cules fructe de pădure?

Oamenii ăștia știu să facă oțel și asta nu de ieri, de azi, ci de zeci de ani. Dacă nu-i ajutăm, măcar haideți să nu le mai băgăm bețe-n roate.”, a declarat pentru Știri de Galați deputatul Cătălin Cristache.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de