Se redeschid porțile pentru comercianții basarabeni

Autor :

Data : 13 decembrie 2017

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Accesul acestora în piața de pe Calea Prutului fusese restricționat în luna octombrie.

Comercianții de la piața moldovenilor vor putea de sâmbătă, 16 decembrie, să revină în spațiul destinat comerțului care între timp va fi reamenajat. În urma discuțiilor care au avut loc între primarul municipiului Galați, Ionuț Pucheanu și toți reprezentanții instituțiilor abilitate, s-a luat decizia ca până vineri acest perimetru să fie reamenajat pentru ca acești comercianți să își poată vinde produsele în condiții decente.

„Este important de precizat că va fi permisă comercializarea tuturor produselor agroalimentare împachetate sau vrac, conservele, însă nu va fi permisă vânzarea produselor de origine animală. Cei care nu respectă această regulă vor fi amendați iar produsele vor fi confiscate”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Galați.

În perioada următoare se analizează posibilitatea impunerii unor condiții minime necesare pentru ca și aceste produse să poată fi vândute mai puțin cele care conțin carne de porc, știut fiind faptul că populația trebuie protejată de fenomenul pestei porcine.

Motivul pentru care piața aceasta a fost închisă se referă la faptul că cei care veneau cu produsele la vânzare nu respectau normele de igienă, aspect constatat în urma controalelor efectuate de inspectorii Direcției Sanitar – Veterinare, punând astfel în pericol sănătatea cumpărătorilor.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de