Schimbare la față la Transurb. Noul slogan seamănă leit cu cel al unui alt brand național

Data : 17 noiembrie 2017

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Totul pare de înțeles dacă luăm în calcul faptul că sloganul s-a născut din ideile angajaților societății.

Șefa societății publice de transport public, Genica Totolici, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, un pachet de măsuri prin care societatea își propune să disciplineze puțin călătorii. Printre acestea s-a strecurat și o nouă identitate vizuală (logo), la pachet cu un slogan nou: „Punem Galațiul în mișcare din 1895”. Genica Totolici spune că această deviză este una veche în societatea pe care o conduce, dar că nu a fost folosită sub forma de slogan.

Culmea este că seamănă foarte tare cu sloganul unei mari companii naționale care vinde produse din petrol: Petrom. Ne sunt arhicunoscute reclamele radio sau TV construite sub sloganul „Punem România în mișcare”.

Acum, având în vedere că operațiunea de „rebrenduire” s-a făcut fără bani, din cele spuse de Genica Totolici, pe ideile venite doar de la angajații societății, atunci poate că nu ar fi prea multe de spus. Atât pot! Nu sunt specialiști în „advertising”.

Sursa foto: Facebook/Transurb Galati

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de