S-a lansat un nou proiect de antreprenoriat în Galați

Data : 14 ianuarie 2018

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

36 de noi firme vor fi create și finanțate în cadrul proiectului prin acordarea de micro-granturi în valoare de maximum 40.000 euro/afacere.

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Galați și S.C. Romanian Soft Company S.R.L. anunță lansarea proiectului „Antreprenoriat și creativitate în țara ta”. Cei trei parteneri speră ca prin fondurile europene obținute să crească ocuparea prin susținerea întreprinderilor cu profil nonagricol din zona urbană a Regiunii Sud Est.

Pe termen lung proiectul generează dezvoltarea resurselor umane prin creșterea accesului la formare profesională de calitate și stimularea ocupării. Prin implementarea proiectului persoanele aparținând grupului țintă vor beneficia de servicii de formare profesională de calitate și sprijin în vederea inițierii unei întreprinderi pe domeniile de interes prin implementarea unor măsuri specifice de promovare a creării de afaceri și de activități pe cont propriu.

Practic, de pe urma acestui proiect 300 de persoane din grupul țintă (șomeri, persoane inactive sau persoane angajate), vor crea premisele pentru dezvoltarea de noi afaceri, atât în cadrul proiectului, cât și ulterior, bazate pe cunoștințele dobândite. Vor fi create 72 noi locuri de muncă create în mediul privat din sectorul nonagricol care vor genera prin sustenabilitatea lor un efect pozitiv în rândul familiilor angajaților dar și comunităților din care aceștia provin. 36 de noi firme vor fi create și finanțate în cadrul proiectului prin acordarea de micro-granturi în valoare de maximum 40.000 euro/afacere. Acestea vor putea fi susținute ulterior prin fonduri disponibile la nivel național sau internațional pentru dezvoltarea afacerii.

Valoarea finanțării nerambursabile este de 10,2 milioane lei, iar durata de implementare a proiectului este de 36 de luni.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de