Restricții de circulație, timp de doua zile, pe o porțiune din strada Oțelarilor

Autor :

Data : 19 septembrie 2018

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Vor fi afectate și mijloacele de transport în comun.

Joi și vineri vor fi derulate lucrări de asfaltare pe ultima porțiune a bulevardului Oțelarilor (segmentul cuprins între bulevardul Galați și strada Brăilei). Astfel, pentru buna desfășurare a lucrărilor, segmentul de pe sensul de deplasare către strada Brăilei va fi închis circulației rutiere. Echipaje ale Poliției Locale vor fi prezente pentru a dirija, la nevoie, circulația.

Totodată și traseele mijloacelor de transport, care circulă pe această rută, vor suferi modificări, iar pentru căile alternative vor exista anunțuri în stații.

Potrivit celor de la Transurb Galați transferul călătorilor pe segmentul Micro 19-Țiglina I și retur se va efectua astfel: De la căpătul de linie Micro 19 până în stația Tiglina I se va
realiza transferul călătorilor cu autobuze, traseu denumit “Transbordare 102: Micro 19-Țiglina I” și care vor circula cu o frecvență de 4 minute, iar preluarea călătorilor din stația Țiglina I spre Parc CFR se va efectua cu troleibuzele aflate la traseul 104. Transferul călătorilor din stația Țiglina II spre capătul de linie Micro 19 se va efectua cu autobuzele ce vor deservi traseul “Transbordare 102”, care vor circula cu o frecvența de 4 minute.

Troleibuzele repartizate la traseul 104 vor avea afișat în față anunțul “Traseu 102- transbordare Tiglina II – Micro 19” în vederea atenționării călătorilor care doresc să circule dinspre centrul orașului spre Micro 19.

Pe lângă traseul 104 care va fi suplimentat cu troleibuze și care vor circula cu o frecvență cuprinsă între 4-7 minute, mai pot fi utilizate de către călători traseele de autobuz 18 și 27 pe segmentele de itinerarii Țiglina I –Parc CFR, respectiv Parc CFR – Țiglina II.

Menționăm că, circulația celorlalte mijloace de transport în comun, pe segmentul afectat, va fi dirijată de organele de poliție.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de