Regele Mihai a murit la vârsta de 96 de ani

Data : 5 decembrie 2017

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Majestatea Sa era grav bolnav încă din 2016.

Mihai I a fost regele României între 20 iulie 1927 și 8 iunie 1930, precum și între 6 septembrie 1940 și 30 decembrie 1947. Este unul dintre puținii foști șefi de stat în viață din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Fiu al principelui moștenitor Carol, Mihai a moștenit de la naștere titlurile de principe al României și principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunțat mai târziu).

La 25 decembrie 1990, Mihai I, însoțit de mai mulți membri ai familiei regale, a ajuns pe aeroportul Otopeni și a intrat în țară cu un pașaport diplomatic danez, obținând o viză pentru 24 ore pentru a merge la Mănăstirea Curtea de Argeș, unde voia să se reculeagă la mormintele antecesorilor săi regali și să asiste la slujba religioasă de Crăciun. Însă, în drum spre Curtea de Argeș, Regele și însoțitorii săi sunt opriți de un baraj al Poliției, conduși din nou la aeroport și obligați să părăsească țara. În 1992, la trei ani după revoluția Română din 1989 prin care a fost înlăturat guvernul comunist, noul guvern român i-a permis regelui Mihai să revină în țară pentru a participa la prăznuirea Sf. Paști. Regele a fost întâmpinat de populație cu o simpatie deosebită. În București, peste un milion de persoane au ieșit în stradă pentru a-l vedea. Popularitatea regelui a îngrijorat guvernul președintelui Ion Iliescu, regelui interzicându-i-se accesul în România pentru următorii cinci ani. Un episod al acestei interziceri s-a derulat în data de 7 octombrie 1994, când după aterizare pe aeroport a fost repoftit să urce în avion pe motiv, în fond un abuz, că nu se acordă viză „în acest moment” și pe urmă că nu se acordă viză „în frontieră”. În 1997, după înfrângerea electorală a lui Iliescu de către președintele Emil Constantinescu, România i-a reactivat regelui Mihai cetățenia română și i-a permis să își reviziteze propria țară.

Regele Mihai și Regina Ana au locuit, începând din 2004, la Aubonne, in Elveția. De marile sărbători creștine și în funcție de angajamentele lor publice, Regele și Regina veneau în țară pentru a fi alături de cei dragi fie la castelul său de la Săvârșin din județul Arad, fie la palatul Elisabeta din București, pus la dispoziția lor prin decizie parlamentară.

În 2016, grav bolnav, Majestatea Sa Regele Mihai I al României a decis să se retragă din viaţa publică, în favoarea Principesei Moştenitoare Margareta a României. Suferința i se trage și după moartea Reginei Ana, survenită în vara anului trecut.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de

Adresa ta de email nu va fi publicată. Sunt obligatorii câmpurile marcate cu *