Rânduiala spălării picioarelor a 12 copii la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi

Data : 25 aprilie 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Deşi acest ritual se regăseşte în rânduiala bisericească, puţine sunt locurile unde se mai săvârşeşte

În Joia Mare a Săptămânii Patimilor, la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi a fost săvârşită, conform rânduielii liturgice din Biserica Ortodoxă, slujba Sfintei Liturghii a Sfântului Vasile cel Mare unită cu Vecernia, în cadrul căreia a fost sfinţit Sfântul Agneţ, din care se va pregăti şi se va păstra, pe Sfânta Masă, în tot timpul anului, Sfânta Împărtăşanie ce va fi oferită celor bolnavi şi copiilor.

Cu acest prilej, foarte mulți copii și credincioși participanți la slujbă au fost împărtăşiţi cu Sfintele Taine.

Întrucât în acest an, chiriarhul Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian s-a aflat la Catedrala Patriarhală din Bucureşti, unde a avut loc slujba de sfinţirea a Marelui Mir, săvârşită de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, înconjurat de membrii Sfântului Sinod, rânduiala spălării picioarelor de la Galaţi a fost oficiată de preacuviosul părinte Antonie Ispas, eclesiarhul Catedralei Arhiepiscopale din Galaţi.

La finalul Liturghiei, părintele Antonie s-a încins cu ştergar şi a spălat picioarele a 12 copii din localitățile Rediu și Plevna, reeditând faptele premergătoare de la Cina cea de Taină.

Urmând rânduiala sfântă, ecleziarhul s-a încins cu un ştergar, asemeni Mântuitorului, şi a spălat, în semn de smerenie, picioarele celor mai nevinovaţi dintre slujitori, 12 la număr, precum sfinţii apostoli. Copiii, cu vârste între cinci şi 11 ani, au fost foarte emoţionaţi şi, totodată, bucuroşi că i-au întruchipat pe apostoli şi că au primit încălţări noi.

„Această slujbă din Joia Mare ne aduce aminte de gestul Mântuitorului de a se smeri pe sine, de a spăla picioarele ucenicilor, după cum însuşi spune: << Dacă eu Învăţătorul vostru vă spăl vouă picioarele aşa să faceţi şi voi unii altora >>, învăţându-ne smerenia şi de fapt învingând cea mai mare patimă a noastră, mândria”, le-a spus enoriaşilor, Daniel Popa, slujitor al Catedralei Arhiepiscopale din Galaţi.

În Joia Mare din Săptămâna Patimilor, când Mântuitorul trimite ucenicii să pregătească sărbătorile pascale, creştinii ortodocşi prăznuiesc patru lucruri: Sfânta spălare a picioarelor, Cina cea de taina, „Rugăciunea cea mai presus de fire” şi Vânzarea Domnului.

În această zi, Domnul a sărbătorit împreună cu ucenicii Paştile Legii Vechi. Înainte de a începe cina, „El singur a spălat picioarele tuturor”. Prin aceasta a vrut să-l facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să le aducă aminte să se smerească.

Deşi acest ritual se regăseşte în rânduiala bisericească, puţine sunt locurile unde se mai săvârşeşte.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de