Procesul lui Ciumacenco cu ANI „înghețat” la ÎCCJ. Va fi scos din cursă candidatul PNL?

Autor :

Data : 27 ianuarie 2016

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Dosarul în care ANI a făcut recurs este de pe data de 20 martie 2015 în „procedură de filtru”. Nu se știe dacă a fost admis recursul, nu s-a dat termen

Despre problemele pe care le-a avut candidatul PNL la Primărie, Nicușor Ciumacenco, cu Agenția Națională de Integritate (ANI) se știa că au fost închise după ce Ciumacenco a contestat în instanță raportul de evaluare al ANI și a câștigat procesul la Curtea de Apel Galați.

Surpriza este că litigiul dintre Ciumacenco și ANI nu s-a încheiat, pentru că Agenția de Integritate a făcut recurs.

Iar pentru că acest litigiu este în continuare pe rolul unei instanțe este posibilă și ipoteza ca în cazul unei sentințe nefavorabile, ceea ce ar însemna interdicția de a fi ales sau numit în funcții publice, candidatul PNL să fie scos din cursa pentru Primărie.

e58daed4-be4a-44b3-b1ad-3d0b2c32417fReamintim că în 2014 Nicușor Ciumacenco a fost acuzat de ANI pentru conflict de interese, întrucât ar fi votat favorabil HCL 173/2010, prin care s-au alocat fonduri pentru Fundația „Andreiana Juventus”, fundaţie a Primăriei Galați la care Ciumacenco a deţinut funcţia de preşedinte, în virtutea faptului că era viceprimar. Ciumacenco a contestat raportul ANI susținând în apărarea sa că respectiva hotărâre a fost aprobată în iunie 2010, iar el a devenit președintele „Andreiana Juventus” în octombrie 2010.

În dosarul 693/44/2014, Curtea de Apel Galați s-a pronunțat prin sentința nr 16/20.01.2015, dispunând anularea Raportului de evaluare al ANI nr. 25935/G/II/23.06.2014 și în consecință dându-i dreptate lui Nicușor Ciumacenco.

ANI a făcut recurs și dosarul a ajuns pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) pe 20.03.2015. Însă timp 10 luni în acest dosar nu s-a întâmplat nimic, dosarul fiind „în procedură de filtru”.

Asta înseamnă, în primul rând, că nu se știe dacă a fost admis sau nu recursul ANI. Este posibil ca ÎCCJ să admită recursul, dar la fel de posibil este ca dosarul să fie retrimis spre judecare pe rolul Curții de Apel Galați, cum s-a întâmplat în cazul procesului cu ANI a primăriței din Vânători, Sicuța Murgu. 

Ruletă rusească și în ceea ce privește termenul. Probabil că până să împlinească un an de când dosarul incompatibilității lui Ciumacenco a „înghețat” pe rolul Înaltei Curți, magistrații vor trebui să ia o decizie, va trebui fixat un termen. Iar acest termen ar putea fi în aprilie sau în mai, în plină campanie electorală, dar și în septembrie.

Ciumacenco: „Am încredere în justiția din România”

Candidatul PNL ne-a declarat că în opinia sa nu are de ce să își facă probleme din cauza acestui proces: „Am încredere în justiția din România. Am câștigat în primă instanță și știți foarte bine că de obicei decizia din prima instanță se păstrează și la final. Nu am de ce să îmi fac griji. Pur și simplu este o eroare. Orice instituție de stat are obligația ca atunci când pierde un proces să facă recurs. E o cutumă care se practică în România. Dacă nu se făcea recurs putea să apară suspiciunea că ar fi un aranjament între Ciumacenco și persoana respectivă, care trebuia să facă recursul”, a spus Ciumacenco.

Dar dincolo de aceste declarații ale lui Nicușor Ciumacenco, adrenalina rămâne. Este un proces pe rol și într-un proces este posibilă orice decizie a magistraților. Inclusiv aceea care l-ar putea scoate din cursă pe candidatul PNL.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de