Primarul Tecuciului s-a ales cu dosar penal pentru mită electorală

Autor :

Data : 22 februarie 2016

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Daniel Țuchel, candidat PNL, a tocat vreo 250.000 lei din banii Primăriei pe calendare, pe care le-a distribuit la pachet cu felicitări ale PNL

În decembrie, primarul Tecuciului, Daniel Gerhardt Țuchel a reușit să dea o lovitură de imagine distribuind în oraș mii de sacoșe cu calendare ale Primăriei și felicitări ale PNL. Calendarele laudă realizările Primăriei Tecuci din ultimii ani, sugestia fiindcă ar fi și ale primarului Daniel Gerhardt Țuchel, iar felicitările de „La mulți ani!” erau semnate de președintele PNL Tecuci, același Daniel Gerhardt Țuchel.

Legătura dintre calendare și felicitări, mesajul comun, este că Daniel Gerhardt Țuchel va candida în luna iunie pentru un nou mandat de primar și ar fi bine să fie primar al Tecuciului „la mulți ani!”.

Realizările primăriei nu sunt același lucru cu realizările primarului. Spre exemplu, dacă în calendar se spune „vom avea șosea de centură a Tecuciului”, ne amintim că realizarea acesteia a fost începută pe vremea fostului primar, Eduard Finkelstain.

Problema este că această campanie de imagine a fost susținută financiar de la bugetul Primăriei Tecuci. Principala cheltuială a fost tipărirea calendarelor, pentru care au fost alocate mai multe sume de bani, pe filiera Bibliotecii Municipale (124.000 lei) și pe aceea a Casei de Cultură (157.000 lei).

La astea se adaugă banii cheltuiți pentru două evenimente menite să crească popularitatea primarului Țuchel: Festivalul de datini a costat 274.000 lei, iar concertul de revelion 52.000 euro!

Daniel Țuchel s-a ales cu o plângere penală, după ce o asociație din Tecuci a depus o plângere penală la Parchetul de pe lângă Judecătoria Tecuci, solicitând cercetarea primarului Tecuciului „pentru abuz în serviciu faţă de interesele publice ale cetăţenilor din Tecuci, şi cheltuirea abuzivă în interes propriu şi de partid a fondurilor bugetare ale UAT Tecuci, în vederea desfăşurării unei campanii electorale nelegale şi în afara perioadei de ducere a campaniilor electorale stabilite prin lege şi acţiunea de mituire electorală a cetăţenilor Municipiului Tecuci cu bunuri achiziţionate din fonduri publice de către primarul Daniel Țuchel”.

foto 2Setea de cultură a primarului Țuchel, potolită cu încă 380.000 de lei

Spre finalul de an, când spiritul civic este ușor debusolat de atmosfera apropierii Sărbătorilor de Iarnă, primarul Tecuciului a pus la cale mai multe alocări de fonduri din bugetul municipalității pentru tipărirea de calendare și organizarea unor spectacole. După ce anterior le ceruse directorilor Bibliotecii Municipale „Ștefan Petică” și Casei de Cultură a Municipiului Tecuci să solicite suplimentarea fondurilor, Daniel Țuchel a convocat Consiliul Municipal (CLM) Tecuci pe 26 noiembrie 2015 pentru aprobarea mai multor proiecte de hotărâri, dintre care cel mai important era „ proiectul de hotărâre privind modificarea Anexei 1, Anexei 2 si a Anexei nr.3 la H.C.L. nr.49/09.03.2015 privind aprobarea programului de activitati culturale ale municipiului Tecuci, aferent anului 2015, astfel cum a fost modificata prin HCL nr.117/20.04.2015”.

Bineînțeles că a obținut voturile consilierilor municipali pentru modificarea listei evenimentelor culturale, care de fapt consta în suplimentarea fondurilor alocate Bibliotecii și Casei de Cultură cu 378.500 lei. 

Prin noua hotărâre, pe lista manifestărilor culturale care fusese aprobată prin hotărârea nr 117/20.04.2015, au mai fost introduse două evenimente culturale: la nr. 23 a apărut „Ziua Instituției Unității Administrativ Teritoriale municipiul Tecuci”, iar la nr. 24 „calendare personalizate”. Totodată, pentru concertul de revelion, pentru care inițial fusese alocată suma de 140.000 de lei, a mai fost alocați alți 95.000 lei.

Au mai fost introduse la nr. „Festivalul Sărbătorilor de Iarnă (Datini din străbuni)” și la nr. 31 „Festivalul Sărbătorilor de Iarnă – concert de revelion, focuri de artificii”.

foto 3„Pelerinaj la Mitropolia Iași”: 47.500 lei pentru 700 de voturi

La pachet cu aceste modificări, consilierii municipali au aprobat și modificarea „Programului de activități culturale ale municipiului Tecuci”, prin „completarea” retroactivă la poziția nr 21 a evenimentului „Pelerinaj la Mitropolia Iași (Moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva)”.

Casa de Cultură Tecuci solicitase suplimentarea cu 2.500 de lei a fondurilor pentru evenimentul „Pelerinaj la Mitropolia Iași”: „solicităm această modificare deoarece a fost necesar în cadrul evenimentului închirierea unei mașini pentru a transporta pachete cu hrană pentru cei 700 de participanți (2.500 lei)”, se spune în adresa nr 1.648/20.11.2015, a directorului Casei de Cultură a Municipiului Tecuci, Mircea Călianu.  

Aici avem deja o primă sugestie despre cum sunt utilizate fondurile instituțiilor de cultură din Tecuci în scopuri electorale. Inițial fusese alocată în bugetul Casei de Cultură suma de 45.000 de lei pentru deplasarea la Iași a 700 de tecuceni. Suplimentarea cu 2.500 de lei pentru transportarea pachetelor cu hrană este nesemnificativă, aproape că nu are importanță.

Important este pelerinajul, organizat de Primăria Tecuci prin intermediul Casei de Cultură. În mod obișnuit o casă de cultură nu organizează excursii. Consiliul Municipal putea aloca suma de 47.500 lei Protoieriei Tecuci, care s-ar fi ocupat de deplasarea la Iași, dar ar fi lipsit feedbackul electoral. Se știe că la alegerile parlamentare din 2008 și 2012 mai toți candidații din colegiile din nordul județului au organizat astfel de deplasări ale alegătorilor la Pelerinajul de la Iași.

Daniel Țuchel a preluat proiectul, a alocat bani pentru deplasarea la Iași a 700 de tecuceni, pentru pachete cu hrană, pentru transportarea la Iași și a pachetelor de hrană uitate la Tecuci și astfel s-a asigurat că va primi voturile celor 700 de pelerini, care vor dori să meargă în pelerinaj și în octombrie 2016. 

foto 4124.000 lei pentru „calendarele bibliotecii”

Marea miză a modificării Programului evenimentelor culturale de la Tecuci era alocarea banilor pentru tipărituri. Dar nu pentru orice tipărituri. Pentru tipărirea volumelor scriitorilor tecuceni, Biblioteca „Ștefan Petică” a avut deja alocată în 2015 suma modică de 10.000 lei și nimeni nu s-a gândit să mai aloce vreun ban în plus. A fost demarată tipărirea a mii și mii de calendare care să laude ce s-a întâmplat la Tecuci în cei patru ani ai administrației Țuchel.

Probabil că nu este o coincidență că pe 20 noiembrie, directorii Bibliotecii „Ștefan Petică” și Casei de Cultură au solicitat suplimentarea fondurilor pentru tipărirea de calendare:

„Prin prezenta vă transmitem spre aprobare, în cinci exemplare, solicitarea rectificării Planului cultural pe anul 2015, care a suferit modificări, prin adăugarea la rândul 9 a activității „Tipărire calendare în vederea distribuirii lor cititorilor și utilizatorilor serviciilor bibliotecii, colaboratorilor și partenerilor culturali ai instituției cu prilejul sărbătorilor de iarnă” cu suma de 124.000 lei întrucât în luna decembrie instituția noastră dorește să tipărească 5.000 de calendare pentru a susține această activitate”, se spune în adresa nr. 1481/20.11.2015, semnată de managerul bibliotecii, Daniela Grigoraș.

În anul 2015, pentru evenimentele organizate de bibliotecă, inclusiv cei 10.000 de lei pentru tipărirea cărților unor autori din Tecuci, fusese alocată o sumă totală de 28.250 lei. Acum era alocată o sumă de 4 ori mai mare pentru tipărirea calendarelor, ale „autorului” Daniel Țuchel. Ca și cum principalul obiectiv al activității bibliotecii din Tecuci ar fi tipărirea calendarelor.

Un plus de 274.000 lei la Casa de Cultură, în cea mai mare parte tot pentru calendare

În aceeași zi, pe 20 noiembrie 2015, și directorul Casei de Cultură Tecuci, Mircea Călianu a transmis primăriei două adrese prin care cerea modificarea Planului activităților culturale. Bănuim că prima dintre cele două adrese nu a fost pe placul primarului Țuchel, așa că directorul Călianu a venit și cu o a doua adresă, nr. 1.648/20.11.2015, prin care solicita introducerea pe listă a „Festivalul sărbătorilor de iarnă (Datini din străbuni)” cu un buget de 274.000 lei, mai mare decât bugetul „Zilelor Municipiului Tecuci” (260.000 lei), desfășurate în perioada 23-26 aprilie 2015 și care au însemnat câteva zile de concerte, „Festivalul Muștarului”, etc.

Inițial, pe lista manifestărilor culturale, la capitolul datinilor de Crăciun și Anul Nou, erau programate „Sărbătorile Crăciunului”, cu un buget de 15.000 lei. Practic, prin noua solicitare bugetul acestui eveniment  a fost mărit de 18 ori.

Iată ce se spunea în adresa directorului Casei de Cultură Tecuci: „Având în vedere că au apărut modificări privind activitatea „festivalul sărbătorilor de iarnă (Datini din străbuni)” ținând cont și de adresa 1.646/20.11.2015 prin care solicitam modificarea Planului Cultural pe anul 2015 vă rugăm prin prezenta să aprobați rectificarea Planului Cultural pe anul 2015 cu următoarele modificări:

Iată și cum era fundamentată solicitarea de majorare a fondurilor pentru Festivalul Sărbătorilor de Iarnă: „este necesară această modificare deoarece nu a fost luat în calcul prețul de închiriere a scenei și a echipamentelor de sonorizare și lumini, drepturi de autor artiști, precum și achiziționarea de calendare, pentru susținerea activităților din perioada 14 decembrie 2015 – 6 ianuarie 2016”.

Creează serioase suspiciuni alocarea a 274.000 lei la un festival al datinilor de Crăciun, mai mult decât bugetul „Zilelor Tecuciului”. Așa cum rezultă din programul  „Festivalul sărbătorilor de Iarnă (Datini din străbuni), care poate fi accesat AICI, pe scenă au urcat numai formațiile școlilor din Tecuci și interpreți care nu presupun plata unor onorarii semnificative. Așadar, întrebarea pe ce s-au dus banii este justificată, iar răspunsul este simplu: pe calendare!

Dar urmează și o altă întrebare și mai justificată: de ce era nevoie să se împartă calendare la astfel de concerte? S-a mai întâmplat?

Concertul de revelion: 52.000 de euro?!

Prin adresa directorului Casei de Cultură Tecuci era solicitată și majorarea cu 95.000 de lei a sumei alocate inițial pentru concertul de revelion, de 140.000 lei. „Rândul 31 – a fost adăugat ca urmare a a faptului că nu s-a luat în calcul organizarea concertului de Revelion de către Casa de Cultură Tecuci (concerte artiști, cazare, masă, transport, drepturi de autor, focuri de artificii – 95.000 lei)”, se spune în adresa Casei de Cultură. Dacă în alocarea inițială nu fuseseră prevăzuți bani pentru onorarii, cazarea artiștilor, pentru ce fusese alocată suma inițială, de 140.000 de lei?

Noul buget al concertului de revelion este de 235.000 lei. Adică 52.222 euro!

Întrebarea este cum ar putea fi cheltuiți acești bani. Potrivit portalului www.sonorizare-scena.ro, scena și sonorizarea costă 1.500 euro, de acești bani fiind asigurate cele mai bune condiții de sunet (L-Acoustics, Midas, Shure, Sennheiser) și lumini (Clay Paky, Martin, American DJ, Sunlite). Lăsând deoparte banii cheltuiți pe cazare, masă, transport, drepturi de autor, focuri de artificii, tot mai rămân de cheltuit vreo 40.000 de euro.

Trupa Iris, care a concerat de revelion la Tecuci are renume, dar nu atât de mare încât să pretindă un onorariu de 40.000 de euro. La Galați, au concertat Uriah Heep și Ian Anderson & Juthro Tull pe onorarii de 100.000 de euro.

Iar potrivit portalului Metalhead, trupa Iris solicită un onorariu cuprins între 5.000 și 10.000 de euro, la care se adaugă costurile aferente. Așadar rămâne întrebarea, acum retorică, pe ce s-or fi dus banii?

Plângere penală pentru sacoșele cu mită electorală

Toată zbaterea primarului Daniel Țuchel a fost alocarea, prin intermediul Bibliotecii și Casei de Cultură a fondurilor pentru tipărirea calendarelor. Prin bibliotecă s-au tipărit 5.000. Bănuim că cel puțin 5.000 s-au tipărit și prin Casa de Cultură. În total 10.000. Cum populația Tecuciului este de 37.000 de locuitori, presupunem că nu e casă din Tecuci care să nu aibă pe perete un calendar cu realizările primarului Țuchel, dar și felicitarea semnată de Țuchel, ca președinte al PNL Tecuci, dar și candidat la un nou mandat. Și cum miza este obținerea a 12.000 de voturi pentru câștigarea mandatului de primar al Tecuciului la alegerile de pe 5 iunie, „Operațiunea Calendarul” a avut un scop foarte bine definit.

Dar toate astea îl costă pe Daniel Gerhardt Țuchel mai mult decât estima inițial, pentru că s-a ales cu o plângere penală, depusă la Parchetul Judecătoriei Tecuci de Ion Mandea, președintele Asociației Crescătorilor de Animale. Iată ce se spune în plângerea penală:

„În fapt, în perioada 22 – 24.dec.2015 diverse persoane, la ordinul primarului Municipiului Tecuci care are şi calitatea de preşedinte al organizaţiei PNL Tecuci, au împrăştiat în întregul teritoriu al municipiului către majoritatea locuinţelor personale ale tecucenilor, bunuri constând în: sacoşă inscripţionată cu sigla Primăriei Municipiului Tecuci, care conţinea un calendar format A3, unde sunt prezentate diferite investiţii realizate pe teritoriul Municipiului Tecuci în ultimul timp, pe care primarul Daniel Ţuchel în mod manipulatoriu şi le arogă ca realizări proprii, toate fiind folosite ca argument al unei bune administrări a treburilor comunităţii de către domnul Ţuchel Daniel. Deasemeni, în sacoşă sus amintită se afla un plic ce conţinea o felicitare către cetăţenii Municipiului Tecuci din partea domnului Ţuchel Daniel pe care o şi personalizează în calitate de preşedinte al Organizaţiei PNL Tecuci, la care alătura în partea stângă sigla Organizației PNL Tecuci.

Astfel, asociind activitatea instituţiei publice Primăria Municipiului Tecuci cu imaginea unei organizaţii politice, lucru total manipulatoriu şi neadevărat, toate acestea realizându-le cu cheltuirea unor fonduri publice într-o acţiune specific electorală făcută în afara cadrului legal”, se spune în plângerea penală.

Daniel Țuchel: sunt calomnii

Primarul Daniel Țuchel spune că toate acuzațiile aduse prin plângerea penală sunt neadevărate: „sunt, ca multe altele, informații mincinoase, care fac parte dintr-o lungă serie de fabulații, invenții, calomnii concepute constant la adresa mea cu scopul, probabil, al discreditării imaginii mele”. Probabil că ancheta procurorilor din Tecuci va dovedi dacă sunt sau nu calomnii.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de