Nostalgie sau premoniție? În centrul Galațiului încă mai există „strada Muncii Voluntare”

Data : 18 aprilie 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

„Munca voluntară” e una dintre amintirile perioadei comuniste păstrate de 30 de ani de edilii orașului.

Recent, după aproape 30 de ani de la schimbările politice din decembrie 89, în sfârșit a fost dată jos de pe blocul din zona „Flora” celebra lozincă „Trăiască R”, de fapt un „rest” care mai rămăsese din lozinca „Trăiască PCR”. A dispărut un simbol al „epocii de aur comunismului”, dar în oraș mai sunt încă destule vestigii comuniste.

Galațiul este probabil singurul mare oraș din țară în care încă mai sunt monumente prin care este evocat comunismul în forma sa cea mai brutală, „bolșevismul”. Chiar în centrul orașului, vizavi de primărie, se află bustul lui Spiridon Vrânceanu, care a fost rănit în timpul revoltei de pe 13 iunie 1916, de la Palatul Navigației, o revoltă regizată de Cristu Rakovski, un personaj care avea legături strânse cu bolșevicii de la Moscova. În toiul revoltei, Spiridon Vrânceanu ridicase o sabie în aer pentru a-l lovi de un sublocotenent din Armată Română și a fost împușcat de un alt militar. În anii 50, de pe soclul din fața actualului sediu al Regionalei CFR a fost dat jos bustul fostului primar al Galațiului între anii 1872 şi 1874, Alexandru Moruzzi și a fost pus pe soclu bustul lui Spiridon Vrânceanu.

În centrul Galațiului, strada „Muncii Voluntare”

În cartierul din zona blocului de la „Spicu” avem și o stradă care se numește strada „Muncii Voluntare”. Face legătura între strada „Ion Creangă” și două blocuri din cartier, „Lebăda 1” și „Lebăda 2”.

Numele acestei străzi evocă „munca voluntară”, prin care regimul comunist îi obliga pe români, de la elevii de școală generală la muncitori și intelectuali, tineri și vârstnici, să presteze fără să fie plătiți diverse activități, de la munca pe șantierele de construcții (cum au fost cele de construire a căilor ferate Bumbești – Livezeni și Angnita – Botorca sau construirea Canalului Dunăre – Marea Neagră”) la îngrijirea spațiilor verzi sau măturatul străzilor.

Munca voluntară nu avea nici o legătură cu ceea ce astăzi se înțelege prin voluntariat și avea un substrat propagandistic. Prin anii 60 era numită „muncă patriotică”, o vreme a devenit „muncă voluntar – patriotică”, ulterior termenul fiind redus la „muncă voluntară”.

Acest gen de activități era amplu mediatizat de presa comunistă. Articolele din ziare și comentariile din emisiunile Radio București și TVR începeau cu invariabil cu formula: „La chemarea Partidului”!

Pionieri, uteciști, membri sau nemembri PCR, trebuiau să presteze munca voluntară ca o dovadă de atașament față de „politica partidului”. Cei care nu prestau „munca voluntară” nu erau sancționați, dar erau ținuți minte, puși „la index” și erau dezavantajați dacă voiau o repartiție pentru o locuință din fondul locativ de stat sau pentru un televizor color, ori o sumă în valută pentru excursii pe cont propriu în „străinătate” (adică în țările socialiste).

Nostalgie? Premoniție? Indiferență?

De 30 de ani nu mai poate fi vorba ca un cetățean al statului român să poată fi obligat obligat să facă „muncă voluntară”. Există „munca în folosul comunității”, prestată de beneficiarii Legii Venitului Minim Garantat ca formă de compensare prin muncă a ajutorului social pe care îl încasează și mai există „munca în folosul comunității” ca o pedeapsă prevăzută de lege pentru cei care au încălcat legea, producând un prejudiciu comunității.

„Munca voluntară”, cu substrat propagandistic, este „abrogată” de 30 de ani. Și totuși, la Galați există, chiar în centrul orașului, o stradă care se numește „strada Muncii Voluntare”.

De ce edilii Galațiului au păstrat acest nume al străzii, anacronic în raport cu identitatea de oraș european? Din nostalgie? Din premoniție, din convingerea că s-ar putea întoarce acele vremuri? Sau din indiferență?

Cel mai probabil din indiferență, pentru că nu prea le pasă de astfel de detalii. Din aceeași indiferență a rezistat și lozinca „Trăiască PCR” vreme de 30 de ani.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de