Mitul „frumuseții” candidatului independent, făcut țăndări de candidul Butunoiu

Autor :

Data : 8 septembrie 2016

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Mă aștept ca în foarte scurt timp și distinsei doamne Vreme să i se strice independența, să devină tulbure și să-și găsească liniștea într-o barcă… ce barcă, într-un vapor politic!

Deși personal am fost ferm convins că nici Dorin Butunoiu și nici Daniela Vreme nu au „calitatea”, repet, „calitatea” de oameni care se bizuie pe puterile proprii, care au inițiative personale, și nu sunt demni de a candida sub titulatura de independenți, iată că mulți electori din Galați i-au crezut și le-au acordat încrederea, la alegerile din iunie. Dovada cea mai elocventă este faptul că consilierul (!) județean independent Butunoiu a sărit deja într-o barcă politică, iată, la doar trei luni de la alegeri. Și nu în orice barcă, ci într-una „satelit” a PSD-ului. Așadar, vă întreb dragi concetățeni care l-ați votat pe Butunoiu, nu aveți cumva un gust amar în gură? Să știți că nu-i nici de la fiere, nici de la ficat, este de la ipocrizia unora care profită din plin de naivitatea voastră, iar apoi vă râde în nas, călare pe cai (politici) mari! Este gustul amar dat de minciunile celui care s-a lăudat că se luptă cu sistemele mafiote din partidele politice, dar care, până la urmă, a ales să se înscrie benevol într-un astfel de sistem.

Dacă încă mai credeți în inocența candidatului independent Butunoiu, vă dau exact declarația lui din momentul în care se înscria în PMP. „Am avut discuții și cu alte partide, dar, după cum arată scena politică gălățeană astăzi, să plec din PSD spre PNL, ALDE sau UNPR ar însemna doar să schimb sigla partidului, nu și modul de lucru. Nu apartenența la un partid mă interesează. Partid am avut și până acum. Eu vreau să fac parte dintr-o echipă, alături de care să-mi pot pune în practică proiectele, în interesul cetățenilor județului. Pentru asta, consider că cea mai bună opțiune este să mă alătur Mișcării Populare”, spunea neprihănitul Butunoiu. N-a stat decât trei luni în PMP și a plecat, mârâind printre dinți că nici un partid nu-l reprezintă, pe el, marele Butunoiu. A decis, evident, să candideze independent, și chiar a reușit să obțină vreo 6.000 de voturi, în ciuda estimărilor care-l dădeau drept „looser”. Bag mâna în foc că nici omul Butunoiu nu era suficient de convins de „independența” candidatului Butunoiu, dar, mă rog, asta-i altă poveste, care ține de dubla personalitate!

Cât despre Daniela Vreme, cea care a ajuns în Consiliul Local sub aceeași titulatură, de independentă, am auzit că este bine. „Vremea este stabilă”, comenta doamna consilier pe un site de socializare, la o postare glumeață care făcea referire la statutul ei. Mă îndoiesc! Sunt convins că deja se fac pariuri pe marginea partidului pe care doamna Vreme îl va alege. Întrebarea este când? Vom trăi și vom vedea. Cert este că ne-am ars, încă o dată, dacă mai era nevoie, cu iluzii livrate ieftin, într-o campanie zbuciumată, din care nu au lipsit iluștrii anonimi, dar mulți, prea mulți naivi!

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de