Măsuri de protejarea a populației

Autor :

Data : 10 ianuarie 2017

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Prefectul județului Galați, Gabriel Aurelian Panaitescu, a convocat Comitetul Județean pentru Situații de Urgență

Purtătorul de cuvânt al Instituției Prefectului – județul Galați ne-a comunicat că țn cadrul ședinței CJSU au fost analizate efectele generate de fenomenele meteorologice din ultimele zile și pentru a decide o serie de măsuri pentru protejarea populației, ca urmare a avertizării Cod portocaliu de ger prognozată pentru următoarea perioadă.

S-a decis, astfel, în cadrul CJSU, intensificarea patrulărilor echipajelor Inspectoratului Județean de Poliție, ale Inspectoratului Județean de Jandarmi Galaţi, ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență şi ale Poliţiei Locale, în vederea identificării persoanelor fără adăpost (cazuri sociale), preluării şi transportului acestora către spaţiile speciale de cazare, amenajate la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale.

Comitetele Locale pentru Situaţii de Urgenţă vor asigura încălzirea şi dotarea corespunzătoare a spaţiilor ce pot fi utilizate pentru cazarea/hrănirea persoanelor fără adăpost, vor monitoriza cursurile de apă şi vor interveni pentru prevenirea formării zăpoarelor de apă la poduri şi podeţe. Electrica, Distrigaz, Apă Canal, Calorgal şi Electrocentrale  vor suplimenta echipele de intervenţie în vederea remedierii cu maximă operativitate a avariilor apărute în reţelele de furnizare a utilităţilor publice către populaţie. Regionala CFR va realiza verificarea sistemelor de încălzire la toate garniturile de tren pentru transport călători înainte de plecarea acestora în cursă, iar Arcelor Mittal Galaţi va asigura furnizarea la parametri normali a apei brute către Uzina de Apă nr. 2, aflată în administrarea Apă Canal, care asigură tratarea şi livrarea apei rece potabile şi a apei calde de consum. În situaţii de urgenţă sau de forţă majoră, la sistemul de captare sau transport a apei brute, Arcelor Mittal Galaţi va lua toate măsurile necesare furnizării apei la limita regimului de avarie.

Prefectul județului Galați, Gabriel Aurelian Panaitescu, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, a solicitat tuturor primarilor din județ identificarea și sprijinirea în cel mai scurt timp a persoanelor aflate în dificultate (persoane fără adăpost, persoane în vârstă, persoane care se află în imposibilitatea de a se deplasa în vederea aprovizionării, persoane care au probleme cu furnizarea serviciilor de utilități publice etc). Totodată, prefectul județului Galați, Gabriel Aurelian Panaitescu, face un apel la populație să evite pe cât posibil deplasările în spații deschise și expunerea prelungită la frig.

La această oră, nu mai sunt probleme în alimentarea cu energie electrică și se lucrează la deblocarea a șase segmente de drum județean: DJ242D Băneasa – Suceveni, DJ242A Bereşti-Meria – Cavadineşti, DJ242E Roşcani – Oancea, DJ251G Corni – Vărlezi, DJ253 Umbrăreşti – Cudalbi –Băleni și DJ254  Iveşti–Călmăţui.

Cât privește o eventuală suspendare a cursurilor în școli și miercuri, 11 ianuarie, o decizie în acest sens se va lua mâine, în funcție de situația drumurilor și prognoza meteorologică.

Sursa:

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de