Humelnicu îl bate la popularitate pe Pucheanu la deschiderea anului școlar

Data : 10 septembrie 2018

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Humelnicu a ales o fotografie simplă, cu mesaj clar și onest.

A devenit deja o tradiție în rândul politicienilor ca la debutul anului școlar să pozeze în mari iubitori ai sistemului de învățământ, fără însă a pune umărul foarte tare la viitorul acestuia. Lăsând la o parte această poveste, am analizat cu atenție modul în care au postat pe Facebook cei doi principali actori din Primărie: Ionuț Pucheanu și Marius Humelnicu, primarul, respectiv City Managerul municipiului Galați.

Am constatat că Marius Humelnicu este mult mai iubit și mai apreciat pe rețelele de socializare în comparație cu șeful lui, Ionuț Pucheanu. Ambii au postat fotografii de la școlile unde au mers cam pe la aceeași oră. În 5 ore de la postarea inițială, Ionuț Pucheanu avea doar 290 de aprecieri și vreo 6 comentarii, din care cele mai multe erau negative la adresa edilului, în timp ce tot în 5 ore, Marius Humelnicu avea aproape 700 de aprecieri și în jur de 100 de comentarii. Culmea este că aproape toate sunt apreciative la adresa City Managerului de la Primărie.

Pucheanu a preferat o veritabilă ședință foto, în poziții cât mai diversificate, inclusiv un selfie forțat cu câțiva elevi, care nu prea au prins la public, în vreme ce Humelnicu a ales o fotografie simplă, alături de fetița sa, cu un mesaj mult mai sincer și mai curat.

humelnicu

Iată deci că Ionuț Pucheanu pierde teren în favoarea City Managerului Marius Humelnicu și pe rețelele de socializare, ceea ce ar trebui să-l îngrijoreze în perspectiva viitorului politic pe termen scurt, mediu, dar mai ales lung pentru edilul Galațiului. Dar, cred că nu-și face griji foarte tare deoarece fotoliul de director la Ecosal este oricând disponibil pentru Ionuț Pucheanu, iar dacă va fi nevoie, sigur se vor găsi soluții de albire a CV-ului politic.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de

Adresa ta de email nu va fi publicată. Sunt obligatorii câmpurile marcate cu *