„Hai cu noi pe munte”, un proiect marca ATE Club Albatros Galați

Data : 12 martie 2018

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Este vorba despre un curs de educație montană destinat tinerilor care își doresc să descopere tainele activităților montane.

ATE Club Albatros Galați derulează, în perioada 17 aprilie – 20 mai 2018, cea de-a VI-a ediție a proiectului intitulat „Hai cu noi pe munte!”. Proiectul are ca scop organizarea unui curs de educație montană destinat tinerilor care își doresc să descopere activitățile montane, să cunoască echipamentul necesar întreprinderii acestor activități, să-și însușească regulile de conduită pe munte, precum și să participe la aplicațiile practice organizate de club.

„Hai cu noi pe munte!” este destinat tinerilor cu vârste cuprinse între 16 și 35 de ani, iar numărul locurilor este limitat la 35 de persoane. Taxa de participare la curs este simbolică și constă în rechizite școlare noi care vor fi donate unui ONG din Galați.

„Hai cu noi pe munte!” este structurat în 5 cursuri teoretice și 4 aplicații practice, în aer liber, dintre care două se vor desfășura la munte. Participanții vor lua parte la activități de orientare, pregătire a echipamentului, drumeții, cățărare și probe surpriză prin care își vor pune în practică cunoștințele acumulate în timpul cursurilor.

Înscrierile se pot face până pe 8 aprilie, formularul de înscriere fiind disponibil online.

ATE Club Albatros Galați este o organizație nonguvernamentală, nonprofit, de tineret, fondată în 2006, dar care a existat ca grup informal sau sub alte forme de organizare încă din 1988. Asociația dezvoltă proiecte și activități în domeniile turistice, ecologice, sportive, culturale și socio-educative și numără în prezent peste 60 de membri activi.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter
Etichete:, ,

Articole scrise de