Galațiul sub „Cod Portocaliu” de ploi abundente și instabilitate atmosferică accentuată

Data : 3 iunie 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Potrivit meteorologilor, avertizarea este valabilă în intervalul 3 iunie, ora 12.00 - 4 iunie, ora 6.00

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare „Cod Portocaliu” de ploi abundente şi instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până marţi dimineaţa în 20 de judeţe, precum şi o avertizare „Cod Galben” de vreme rea în 21 de judeţe şi Municipiul Bucureşti, în acelaşi interval.

Judeţele vizate de avertizarea „Cod Portocaliu” sunt Galați, Botoşani, Iaşi, Vaslui, Vrancea, Bacău, Neamţ, Suceava, Buzău, Prahova, Covasna, Dâmboviţa, Argeş, Vâlcea, Gorj, Mehedinţi şi, parţial, Braşov, Sibiu, Alba şi Harghita.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 3 iunie, ora 12.00 – 4 iunie, ora 6.00, pe durata Codului portocaliu, în Moldova, jumătatea de nord a Munteniei şi Olteniei, precum şi în sudul şi estul Transilvaniei, va ploua abundent, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 – 50 l/mp şi izolat 60 – 80 l/mp. Aversele vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi grindină.

De asemenea, începând de luni, de la ora 10:00 şi până marţi, la ora 10:00, va fi în vigoare atenţionarea Cod galben în Moldova, Oltenia, Muntenia, Transilvania, Maramureş şi local în Dobrogea şi Banat, unde vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi condiţii de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi pe arii restrânse 30 – 40 l/mp.

harta

Alături de Municipiul Bucureşti, judeţele vizate de „Codul Galben” sunt Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Mureş, Hunedoara, Caraş-Severin, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Brăila şi, parţial, Constanţa, Tulcea, Alba, Sibiu, Braşov şi Harghita.

Pe de altă parte, în intervalul 3 iunie, ora 10.00 – 4 iunie, ora 10.00, va fi valabilă o informare meteo de vreme rea, cu instabilitate atmosferică temporar accentuată în toate regiunile. Se vor semnala averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii şi căderi de grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp, iar pe arii restrânse 35 – 50 l/mp.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza avertizările emise luni.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de