Galațiul, „pol” al sărăciei: 1,6 % dintre gălățeni trăiesc din ajutoare sociale

Data : 16 februarie 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Valoarea totală a ajutoarelor sociale plătite la Galați e de peste 131 milioane lei.

Căderea economică a Galațiului e demonstrată de statistici. Mai puțin de cele ale ratei șomajului, care nu mai este un indicator relevant în condițiile deficitului de forță de muncă. La Galați, rata șomajului scade, dar asta se întâmplă și pentru că zeci de mii de gălățeni sunt plecați la muncă în străinătate, iar mulți alții au ales să se mute în alte zone ale țării, Galațiul fiind de ani buni printre cele mai depopulate orașe din România. Din cei rămași în localitățile gălățene, 1,6% trăiesc din ajutoare sociale.

În 2018, s-au aflat în evidența Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială (AJPIS) Galați un număr mediu de 9.221 de beneficiari de ajutoare sociale, pentru care s-au făcut plăți în valoare de 29.939.319 lei. De acordarea alocațiilor pentru susținerea familiei au beneficiat un număr mediu de 7.585 de familii, pentru care s-au plătit 13.759.068 lei. La indemnizații pentru creșterea copilului sau stimulente de inserție, a fost înregistrat un număr mediu de 5.078 de beneficiari, pentru care a fost achitată suma de 80.427.577 lei. Pentru alocațiile de plasament a fost plătită în 2018 suma totală de 7.831.800 lei, pentru un număr de 989 beneficiari. În total, s-au plătit 131,8 de milioane de lei.

Anul trecut, numărul beneficiarilor de ajutoare sociale a fost mai redus decât în 2017, când au fost înregistrați 11.517 de beneficiari. Potrivit unui raport al AJPIS Galați, scăderea numărului de beneficiari se datorează şi faptului că autorităţile efectuează verificări prin intermediul sistemului informatic securizat PatrimVen, prin care a fost asigurat asigurat accesul la informaţii referitoare la conturile bancare, cuantumul veniturilor lunare ale beneficiarilor de ajutor social, adeverinţe de venit şi certificate de atestare fiscală. Inspectorii au verificat și bunurile nedeclarate de beneficiari, respectiv clădiri, terenuri, autoturisme, precum şi pe beneficiarii apţi de muncă care nu s-au aflat în evidenţa AJOFM.

Localităţile cu cei mai mulţi beneficiari de ajutoare sociale în cursul anului 2018 au fost în ordine descrescătoare Ghidigeni, municipiul Galaţi, Brăhăşeşti, Iveşti, Barcea, municipiul Tecuci, Valea Mărului şi Vârlezi.

La Galați, ajutoarele sociale au fost încasate de 4.000 de beneficiari care nu întruneau condițiile

O lungă perioadă de timp de la apariția Legii 416/2003, a Venitului Minim Garantat, nu au fost efectuate verificări ale dosarelor de acordare a ajutoarelor sociale și mulți beneficiari și-au încasat ajutoarele ani la rând, chiar dacă nu îndeplineau condițiile prevăzute de lege. Foarte multe dintre aceste cazuri erau tolerate de primarii de comune, care au folosit în scop electoral acordarea ajutoarelor sociale, formându-și din beneficiari un detașament de alegători loaiali.

O primă verificare mai serioasă a dosarelor a fost realizată în perioada 2010 – 2011. Dacă la începutul anului 2010 existau în judeţul Galați 11.500 de beneficiari ai Legii 416, la sfârşitul anului 2011 mai încasau ajutoarele numai 7.600 de beneficiari. Diferenţa de aproape 4.000 de beneficiari o reprezentau persoanele care nu aveau dreptul să primească ajutoarele sociale.

În bani, asta a însemnat o reducere a plăților efectuate de la 21,44 de milioane de lei la 14,8 milioane de lei. Diferența de peste 6,5 milioane de lei fusese încasată necuvenit ani la rând.

În Regiunea Sud – Est, Galațiul este pe locul 2 la numărul de beneficiari de ajutoare sociale

În Regiunea de Dezvoltare Sud – Est, județul nostru este pe locul 2 în privința numărului de beneficiari de ajutoare sociale. Pe primul loc este județul Buzău, cu aproape 11.000 de beneficiari. Pe locul 3 se află Vrancea, cu aproximativ 6.000 de beneficiari. La Brăila și Constanța sunt circa 4.000 de beneficiari, iar la Tulcea sunt aproximativ 2.300 de asistați social.

O raportare la totalul populației a numărului de beneficiari de ajutoare sociale, indică faptul că în Buzău e sunt asistată social 2,28% din totalul populației, iar la Galați acest procent este 1,63%. Urmează în ordine Vrancea (1,58%), Brăila (1,13%), Tulcea (0,93%) şi Constanţa, cu numai 0,54%.

La nivel naţional, cele mai mici ponderi ale asistaților social sunt înregistrate la Bucureşti (0,01%), urmat de Timiş (0,23%), Ilfov (0,37%) şi Cluj (0,41%).

E mai mult decât evident, că Galațiul este în „clubul” zonelor sărace din România.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de