FOTOGALERIE „Sufletul de metal al orașului”, work-shop la Facultatea de Arte din Galați

Data : 24 martie 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

O radiografie a comunităţii în care trăim.

Galați, orașul meu. Sau al tău. Al nostru, de fapt. Putem vorbi din punct de vedere istoric, etimologic sau afectiv. Putem vorbi de celți, de gali sau de Vasile Galați, Petrea Galați, Marin Galați. Studenții de la Facultatea de Arte au ales să vorbească cu sinceritate despre ei, făcând o radiografie a comunităţii în care trăiesc. Un exerciţiu poate incomod, dar absolut necesar. Fie că ne-am născut aici, trăim sau studiem.

Şase studenţi de la Facultatea de Artă, specializarea Teatru, împreună cu o elevă de liceu de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” au pus în scenă un spectacol creat de ei: „Sufletul de metal al orașului”, sub îndrumarea lector. univ. dr. Adelaida Zamfira, coordonator al Anului III Actorie. Premiera va avea loc în luna aprilie.

Ideea spectacolului se înfiripă pe poemul lui Nichita Stănescu „Sufletul metalic al oraşului”:
„Nu te recunosc niciodată de la prima privire;
iei mereu un alt chip.
Azi mi-apari ca o schelă îndrăgostită
de tainicul zenit.”

Protagoniștii spectacolului sunt studenții Carmen Holban – anul III, Andrei Călina – anul III, Andrei Ardeleanu – anul II, Mihai Păun – anul I, Eduard Nanu – anul III și Silviu Dobre – anul III. Textul îi aparține Adelaidei Zamfira, care este si initiatoarea workshop-ului.

Foto: Cornel Gingărașu

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de