Fostul primar PNL din Tecuci, Daniel Țuchel, acuzat de DNA de fraudarea fondurilor UE

Data : 11 februarie 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

În același dosar sunt judecați fostul viceprimar Petrică Radovei și fosta secretară a primăriei, Narciza Mitruț.

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților Daniel Țuchel, fost primar al municipiul Tecuci, Dănuț Radovei, fost viceprimar și Narciza Mitruț, fost secretar al municipiului. Fostul primar este acuzat de săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, în scopul obținerii de fonduri europene. Dănuț Radovei și Narciza Mitruț sunt acuzați și ei de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete tot pentru atragerea de fonduri europene.

În rechizitoriul întocmit, procurorii spun că în cursul anului 2013, inculpatul Daniel Țuchel, pe atunci primar al municipiului Tecuci, beneficiind de ajutorul celorlalți doi inculpați, a depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente false și incomplete în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemei de plată unică pe suprafață. O parte din documentele false depuse la A.P.I.A., printre care și o hotărâre de Consiliu Local, au fost emise și semnate de ceilalți doi inculpați.

Prin aceste demersuri, primăria municipiului Tecuci a obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum de 155.838 lei, sumă cu care A.P.I.A. s-a constituit parte civilă în cauză.

În cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurator asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpaților Radovei Dănuț Petrică și Mitruț Narciza.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de