Forbes spune că Galațiul ar fi pe un onorant loc 18 în topul orașelor bune pentru afaceri!

Autor :

Data : 10 februarie 2016

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Eu aș spune că Galațiul se află încă la mijlocul clasamentului pentru că oamenii care au condus acest oraș n-au știut să atragă investitori.

Celebra revistă Forbes România a publicat ieri pe site-ul propriu un top 40 al celor mai bune orașe în care se pot face investiții. Galațiul este undeva la mijlocul clasamentului, pe locul al 18-lea.

La întocmirea clasamentului s-au luat în calcul date puse la dispoziție de Institutul Național de Statistică,Comisia Națională de Prognoză, Oficiul Național al Registrului Comerțului, Ministerul Finanțelor Publice, dar și de pe portalul listafirme.ro.

8a4f45ce-9886-4fa3-9375-94cdf654852fPentru prima dată în cei patru ani de când se întocmește acest clasament, a fost luată în calcul și integritatea primarilor din orașele luate în discuție.

Acum, nici nu știu ce să zic, o fi bine, o fi rău! Cert este că în viziunea celor de la Forbes situația este una pozitivă:  „… oraș eminamente industrial, dezvoltat după planurile regimului comunist, Galațiul a suferit atât în perioada de tranziție la economia de piață din anii ’90, cât și în criza care a lovit România în 2009.

Chiar și în aceste condiții vitrege, cu o migrare puternică a populației în căutare de muncă în Occident, cu un șomaj ridicat și o îmbătrânire accentuată a populației, Galațiul se menține pe un onorabil loc în topul Forbes România 40 cele mai bune oraşe pentru afaceri”, scriu cei de la Forbes.

Așadar, cu puțin noroc, la care se adaugă câțiva primari urmăriți penal, care și-au tras în jos localitățile, iată că Galațiul rămâne pe un onorant loc 18.

Asta deși avem Dunărea la doi pași, gratis am putea spune, asta deși suntem la poarta orientală a Europei, lucru care ar putea reprezenta un atuu important în zona comercială. Altfel, cu siguranță eram undeva spre coada clasamentului.

Din păcate, de zeci de ani de zile economia Galațiului este ținută în viață de aceleași două sectoare: siderurgia și construcția de nave. Chiar dacă gâfâie, ArcelorMittal continuă să fie pilonul vieții economice din oraș, în vreme ce Șantierul Naval Damen s-a menținut pe linia de plutire datorită comenzilor externe de nave.

Cu siguranță, dacă am avea acel Parc Industrial funcțional, dacă ar fi valorificate la maxim resursele Dunării, și aici mă refer în special la transporturile navale și dacă s-ar umbla puțin la infrastructura rutieră care leagă orașul de cel mai apropiat aeroport internațional, atunci clasamentul ar arăta altfel.

De 26 de ani, la alegeri revin în discuție cele trei mari obiective cu care unii candidați scot ochii alegătorilor: aeroport, autostradă și pod peste Dunăre. Acum, acest ultim obiectiv va fi înlocuit de unul dintre candidați cu tunel pe sub Dunăre. Ce frumos ar fi dacă măcar unul dintre acestea trei s-ar materializa mai repede. Atunci am vedea fluctuații mari în topul Forbes, iar investițiile străine chiar s-ar opri și pe malul Dunării.

Până atunci, ele se duc pe Apa Sâmbetei!

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de