După modernizări, „Basarabiei” este singura stradă din Europa cu stâlpii pe carosabil

Data : 13 martie 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Această „performanță” de Cartea Recordurilor o datorăm Asocierii Trancrad-Lemacons.

Lucrările de modernizare a străzii Basarabiei pe tronsonul dintre strada Traian și strada Mihai Bravu au intrat în ultima etapă, după înlocuirea conductelor și branșamentelor trecându-se în sfârșit și la asfaltarea carosabilului.
Numai că s-a ivit o mică „problemă”. Carosabilul a fost lărgit mai mult decât era cazul și stâlpii de pe trotuare au ajuns pe carosabil. Nu cu mult, dar asta nu înseamnă că nu pot intra în coliziune cu autoturismele. Situația a fost semnalată consilierul municipal PMP Oana Iurăscu:

„Oameni buni, lămuriți-mă și pe mine că eu chiar nu înțeleg: constructorii ăștia care lucrează de zor la modernizarea străzii Basarabiei au de gând să patenteze un nou model de drum, cu stâlpii la vedere, ori trotuarele sunt atât de mândre la Galați că i-au dat în stradă pe stâlpi? Cum Doamne iartă-mă să gândești o asemenea idioțenie. Înțeleg, lărgești strada, dar adaptezi și restul infrastructurii noilor condiții. Ei s-au apucat de asfaltat și, ce-o fi o fi! Vai de capul nostru!”, a postat consiliera PMP pe contul său de Facebook.

Singura soluție: să se pună indicatoare „ocolire prin stânga”!

Conform Codului Rutier, respectiv Ordonanței 195/2002, articolul 6, punctul 23, „partea carosabilă este porțiunea din platforma drumului destinată circulației autovehicolelor”, adică partea asfaltată.

Acum și stâlpii sunt tot pe „partea carosabilă”, împiedicând exact circulația autovehicolelor, singura activitate care se poate desfășura pe „partea carosabilă”.

Există totuși o soluție de rezolvare a situației: tot în conformitate cu prevederile Codului Rutier în zonele cu stâlpi pe carosabil pot fi instalate indicatoare „ocolire prin stânga”, pentru ca șoferii autovehicolelor care circulă pe strada Basarabiei să fie obligați prin lege să ocolească stâlpii.

Dacă se va găsi vreunul să nu respecte Codul Rutier, e vina lui…

Modernizarea străzii „Basarabiei”, încă o lucrare de, 11 milioane de lei, în portofoliul Tancrad și Vega 93, pardon!, Lemacons

Lucrările pentru modernizarea străzii „Basarabiei” au început pe data de 7 iunie 2018. Valoarea totală a acestor lucrări este de 11.855.036 de lei, fără TVA, contractul fiind atribuit de Primăria Galați, în februarie 2018, Asocierii Trancrad S.R.L. – Lemacons. Termenul prevăzut pentru executarea lucrărilor este de 14 luni.

Lucrările efectuate sunt refacerea sistemului rutier pe partea carosabilă pe toată lăţimea străzii, refacerea trotuarelor, amenajarea intersecţiilor, asigurarea scurgerii apelor prin guri de scurgere racordate la reţeaua de canalizare, reabilitarea reţelelor de apă şi de canalizare, refacerea branşamentelor şi a subtraversărilor, desfiinţarea liniilor de tramvai şi realizarea instalaţiilor electrice pentru extindere rețelei de troleibuze.

Am văzut ce a ieșit la „refacerea sistemului rutier pe partea carosabilă pe toată lăţimea străzii” și „refacerea trotuarelor”! Măcar restul să iasă bine, că am văzut că sunt și instalații electrice.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de

Adresa ta de email nu va fi publicată. Sunt obligatorii câmpurile marcate cu *