De ziua independenței României, Bacalbașa rămâne dependent de nesimțire

Data : 9 mai 2017

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Limbaj suburban și gesturi obsecene în Parlamentul României

Deputatul PSD Nicolae Bacalbaşa, în cadrul dezbaterilor din plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului pe tema comisiei de anchetă a prezidenţialelor din 2009, s-a dedat la un atac suburban la adresa liderului deputaţilor PNL, Raluca Turcan, căreia i-a spus că va face fractură „dacă mai dă cu labele”, afirmaţia sa fiind urmată de gesturi obscene.

„Eu unul nu o să mă las speriat de ameninţările distilate ale doamnei Gurgan, Curcan, îmi scapă, mă scuzaţi, sunt bătrân”, a spus Bacalbaşa de la tribună, în timp ce din sală se auzeau huiduieli.

Preşedintele de şedinţă, deputatul PSD Gabriel Vlase, a intervenit şi i-a cerut lui Nicolae Bacalbaşa să-şi încheie discursul, solicitare de care social-democratul nu a ţinut cont.

Bacalbaşa şi-a continuat atacul la adresa Ralucăi Turcan, iar după ce i-a spus că va face fractură dacă „mai dă cu labele” a mimat un semn obscen, pendulându-și brațul.

„Dă cu labele, vezi că faci fractură, vezi domnişoară că faci fractură şi pe urmă nu mai poţi să… votezi”, a spus deputatul PSD.

Gabriel Vlase i-a închis microfonul şi i-a cerut să meargă în sală.

”Scenele la care am asistat astăzi în plenul camerelor reunite sunt demne de grotă, nu de Parlamentul României. Am fost coleg cu Bacalbașa și în Consiliul Județean Galați, unde avea același comportament bădărănesc, agresând și hărțuind verbal colegii de consiliu, în special doamnele.

L-am tot ignorat, jenat de părul său alb. Din păcate, părul nu poate alege pe ce cap prost albește, oferindu-i astfel protecția respectului pe care, din bun simț o avem față de cei mai în vârstă ca noi. Bacalbașa a depășit însă orice limită. Nu numai că a cărat după el tot bagajul de nesimțire pe care l-a acumulat până la vârsta asta în detrimentul înțelepciunii, dar a ajuns să folosească tribuna parlamentului ca pe tejgheaua unei spelunci de mahala, la care beau și se-njură laolaltă bețivii și scandalagii cartierului.

Comportament tipic: când ești prea prost pentru a spune ceva inteligent, faci scandal, să nu scapi neremarcat.

Mai are rost să-ndrăznim să ne amintim că exact pe 9 mai, acum 140 de ani, Mihail Kogălniceanu proclama independența României de la tribuna aceluiași Parlament, ajuns astăzi tejgheaua de birt a lui Bacalbașa ? Mie unul îmi este rușine că, după 140 de ani, ne-am asumat independența de a pune porcul în capul mesei.”, ne-a declarat deputatul gălățean Cătălin Cristache.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de