Consilier local PMP, campion al atragerii de fonduri europene

Autor :

Data : 25 aprilie 2017

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Alisa Adriana Boghițoiu, autor al 13 proiecte de finanțare europeană în 10 luni de mandat

Comuna Corod este una din cele mai mari localități din județ și cu toate acestea, este considerată una din comunele sărace. Condusă de același primar de 13 ani, comuna s-a scufundat încet dar sigur în sărăcie, lipsită fiind de finanțare dar și de o viziune clară a administrației locale în ceea ce privește dezvoltarea durabilă.

Zilele trecute, aflam dintr-un jurnal gălățean despre marile realizări în materie de finanțări europene ale primarului corodean, Vasile Cârjeu. Cum tocmai se-ncheiase săptămâna luminată, ne-am zis că s-o fi întâmplat vreo minune la Corod iar primarul s-a ridicat și umblă pe picioarele lui, ca Lazăr. Ce altceva poți crede despre un primar care timp de 13 ani nu a reușit să finalizeze nici un proiect european și dintr-o dată, vine cu 13 proiecte de finanțare. Nu poate fi decât intervenție divină, ne-am zis și-am plecat la Corod, ca la Maglavit.

Fiind vorba de-o minune, am procedat ca la carte și am căutat mărturii și mărturisitori. Așa am aflat că povestea lui Cârjeu este oarecum adevărată, că da, cereri de finanțare există, că-ntr-adevăr corodenii au purces pe calea finanțării europene, dar nu păstoriți de primar ci de consilierii locali, mai exact de un consilier tânăr, aflat la primul mandat, ales pe listele PMP.

Alisa Adriana Boghițoiu este consilierul care în decurs de 10 luni de la câștigarea mandatului a demarat nu mai puțin de 13 proiecte locale, toate bazate pe atragerea de fonduri europene.

 ”Am 36 ani, sunt mamă a 2 copii, născută în comuna Corod unde am locuit și învățat pană la vârsta de 14 ani. De profesie sunt economist și am absolvit facultatea de Finanțe și Piețe Financiare din cadrul Academiei de Studii Economice(ASE) – București.

 Datorită experienței profesionale acumulate în peste 10 ani, am învățat ce înseamnă munca și integritatea. Domeniul în care lucrez (accesarea fondurilor europene), m-a ajutat să “văd “ comune dezvoltate și comune mai puțin dezvoltate, diferența fiind făcută de către Primărie și Consiliul Local, respectiv prin modul de implicare și accesare a fondurilor nerambursabile, aceste fonduri fiind principala sursă pentru dezvoltarea comunităților rurale.

 În perioadă iunie – septembrie 2015, prin intermediul Federației Agricultorilor Fermierul, în cadrul proiectului “Îndrăznește! Fii antreprenor!, am oferit subvenții în valoare de 111.850 lei și premii în valoare de 32.000 lei, pentru locuitorii comunei Corod. 

 În decembrie 2015, am adus prima investiție neagricolă finanțată cu Fonduri Europene în comuna Corod, prin Proiectul “Economia socială – un pas spre un viitor mai bun”. Un proiect implementat la nivel național, în 5 regiuni. Astfel s-au creat 5 noi locuri de muncă pentru tinerii din Corod. S-a dorit ca acest proiect să fie un deschizător de drumuri și un exemplu de urmat.

 După alegerile locale din iunie 2016, când am fost învestită în funcția de Consilier Local, am demarat identificarea nevoilor comunității locale, dar asta nu a fost suficient, întrucât resursele financiare locale nu aveau cum să acopere necesarul de investiții pentru dezvoltarea comunei.

Astfel, a început “vânătoarea” de fonduri nerambursabile: după identificarea surselor de finanțare am inițiat hotărâri de consiliu local în vederea aprobării și depunerii de solicitări pentru finanțarea următoarelor nevoi ale comunității.

Am început cu cea mai urgentă necesitate, respectiv infrastructura educațională. Cu sprijinul doamnei director Adriana Masgras, în 20.02.2017 s-au depus 3 proiecte cu finanțare nerambursabila PNDL2-MDRAPFE(finanțare națională): 
–          Reabilitarea și modernizarea corpului C al Liceului Tehnologic nr 1, în valoare totală de 1.662.127 lei ;
–          Reabilitarea și modernizarea Școlii nr 1, în valoare totală de 1.694.639 lei;
–          Extinderea, modernizarea și dotarea Grădiniței în valoare totală de 2.799.463,8 lei.

În toamna lui 2016 a fost pus pe masa Consiliului Local un proiect tehnic pentru demolarea și reconstrucția podului “Țăranu “ peste pârâul Corozel. Având în vedere suma destul de mare 1.033.210 lei, aceasta investiție nu a fost aprobată pentru a fi finanțată integral din bugetul local. Drept urmare am decis direcționarea acestei investiții cu finanțare nerambursabila de la PNDL2 – MDRAPFE(finanțare națională). Astfel, îndrumată de locuitori, am identificat necesitatea construirii a încă 2 poduri. Astfel, au fost depuse solicitări de finanțare pentru 3 poduri în data 20.02.2017:
–          Reabilitarea podului Țăranu, în valoare totală de 1.033.210 lei;
–          Construirea unui pod la stația de epurare, în valoare totală de 1.303.004 lei;
–          Construirea podului ”Daniș” din satul Blânzi,  în valoare totală de 1.225.042 lei

 De asemenea am identificat posibilitatea finanțării și a construirii unor punți pietonale, drept urmare am solicitat Primăriei Corod identificarea necesarului de punți pietonale. Că urmare în 02.03.2017 a fost depusă solicitarea finanțării a 6 punți pietonale peste pârâul Corozel, în valoare totală de 2.259.516 lei

Și pentru că există un proiect tehnic deja realizat de către Primăria Corod, am inițiat solicitarea finanțării acestuia prin PNDL2 – MDRAPFE. Astfel a fost depusă încă o solicitare de finanțare pentru modernizarea a 4.5 km de drum, în satele Blânzi, Brătulești și Cărăpcești din comuna Corod, județul Galați, în valoare totală de 5.700.683 lei.

În domeniul sănătății am inițiat solicitarea finanțării pentru reabilitarea, extinderea și dotarea fostului spital din  comuna Corod și transformarea acestuia în “Centru Medical și de Permanență”. Astfel, în 02.03.2017 a fost depusă solicitarea finanțării nerambursabile prin PNDL2 – MDRAPFE pentru reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotare centrului medical și de permanență din Corod, în valoare totală de 1.811.658 lei

Baza sportivă este un obiectiv început cu finanțare națională de la MDRAP de Primăria comunei Corod, investiție care din păcate nu a fost finalizată. Am inițiat HCL în vederea solicitării finanțării în continuare prin PNDL2 – MDRAPFE pentru Baza Sportivă Corod, în valoare  de 798.964,40 lei;

Pentru Căminul Cultural  fost depusă solicitarea finanțării prin PNDR – AFIR, submăsură 7.6, țn vederea reabilitării și modernizării,, valoarea lucrărilor fiind de de 729.479 euro, echivalentul a 3.328.831 lei, din care valoare eligibilă de 500.000 euro, echivalentul a 2.281.650 lei.

În ultimele zile rămase disponibile pentru a mai solicita finanțări prin PNDL2, am aflat că Primăria Corod are realizat un proiect tehnic pentru suplimentarea sursei de apa în satele: Blânzi, Brătulești și Cărăpcești și că urmează demararea acestor lucrări în 2017. Luând în calcul posibilitatea finanțării acestui obiectiv din surse nerambursabile și degrevarea bugetului local, am inițiat aprobarea Consiliului Local în vederea solicitării  finanțării nerambursabile prin PNDL2 – MDRAPFE privind suplimentarea sursei de apă – Blânzi, Brătulești, Cărăpcești, în valoare totală de 568.236 lei.

Canalizarea a fost o lucrare începută, dar care din varii motive nu s-a finalizat, fiind concepută inițial pentru aproximativ 2000 locuitori. Având în vedere necesitatea finalizării acestei investiții, în special pentru a preveni degradarea acesteia, am inițiat suplimentarea rețelei de canalizare până la aproximativ 5000 locuitori cât și finalizarea lucrărilor deja începute. Astfel în 02.03.2017 a fost depusă solicitarea finanțării prin PNDL2 – MDRAPFE pentru extinderea infrastructurii de colectare și epurare a apei uzate în comuna, în valoare totală de 30.060.085 lei”, a declarat pentru Știri de Galați, Alisa Adriana Boghițoiu

Alina Boghițoiu ne-a vorbit cu pasiune despre proiectele sale. A vorbit cu acea pasiune pe care o are orice mamă atunci când vorbește de copii săi: cu devotament, cu dragoste, cu speranță. Așa am înțeles cum de-a avut loc ”minunea” de la Corod.

Pentru corodeni, dar și pentru ceilalți locuitori ai județului, Alina Adriana Boghițoiu este un exemplu despre ceea ce ar trebui să fie un ales local.

Totodată, primarul Cârjeu, iubitorul de ”slavă deșartă”, este un exemplu la fel de clar despre tagma politicienilor care 13, ba chiar 17 ani, dacă-i contabilizăm și mandatul de viceprimar, n-au făcut nimic pentru cetățenii pe care i-au condus, nimic altceva decât să-i mintă, fie și prin omisiune.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de