Cod galben de viscol şi ninsori până la ora 23.00

Data : 28 februarie 2018

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Meteorologii au prelungit și codul portocaliu de ger până pe 2 martie.

Meteorologii de la ANM au actualizat codurile galbene și portocalii, valabile pentru zona în care se află și județul Galați. Astfel, între orele 11.00 – 23.00, va fi Cod galben de viscol şi ninsori moderate în Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei şi în jumătatea sudică a Moldovei, unde local se va depune strat consistent de zăpadă. Şi în acest caz judeţele vizate sunt nouă, respectiv Bacău, Vaslui, Vrancea, Galaţi, Buzău (partea de nord-vest), Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Giurgiu, faţă de 13 iniţial. Sub Cod galben se află, de asemenea, şi Municipiul Bucureşti.

În aceste zone, temporar, vântul va avea intensificări cu viteze de 45 – 55 km/h, iar în sud-est rafalele vor depăşi 60 km/h, viscolind ninsoarea, spulberând şi troienind zăpada şi diminuând vizibilitatea.

Meteorologii au prelungit, însă, până pe 2 martie, naţional, avertizările Cod galben şi Cod portocaliu de ger valabile la nivelul întregii ţări.

Prognoza arată că, în intervalul 28 februarie, ora 11.00 – 2 martie, ora 20.00, va fi Cod portocaliu de temperaturi extrem de scăzute în 29 de judeţe, inclusiv Municipiul Bucureşti, gerul va fi persistent, iar valorile termice vor fi comparabile cu recordurile înregistrate în această perioadă. Temperaturile maxime se vor situa frecvent între -12 şi -6 grade, iar cele minime se vor încadra în general între -22 şi -12 grade, izolat mai coborâte, sub -25 grade.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de