Coaliția pentru Dezvoltarea României consideră ca inacceptabilă „taxa pe lăcomie”

Data : 23 decembrie 2018

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Reprezentanții asociației cred că ordonanţa lui Teodorovici distruge sectoare economice importante ale economiei.

Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) i-a trimis prim-ministrului Viorica Dancilă, o scrisoare deschisă prin care-și exprimă dezacordul total cu adoptarea „taxei pe lăcomie”, care presupune taxarea băncilor cu o marjă fixă din activele financiare, dacă dobânda ROBOR depăşeşte 2%.

Coaliţia pentru Dezvoltarea României (CDR) este o iniţiativă privată, apolitică și reunește 25 de organizații ale
mediului de afaceri din România. CDR este construită ca un acord de colaborare prin participarea colectivă a
membrilor săi, fiecare dintre aceștia remarcându-se printr-o poziționare solidă ca organizații.

Iată mai jos întrega scrisoare deschisă:

„Stimată doamnă prim-ministru,

Vă scriem în numele Coaliției pentru Dezvoltarea României (CDR), într-un ultim efort de a preîntâmpina o decizie a Guvernului pe care îl conduceți și care riscă să aibă consecințe deosebit de grave pentru economia României. CDR reprezintă companii românești și străine, mici și mari care contribuie cu peste 50% la PIB-ul României și angajează peste 1,2 milioane de oameni. Credem că vocea noastră merită ascultată.

Suntem convinși că nu doriți să creați probleme mediului de afaceri și economiei și că la baza deciziei dumneavoastră de a adopta această Ordonanță de Urgență stau bunele intenții. Din păcate, această ordonanță a fost elaborată fără o analiză serioasă și fără o consultare cu specialiști în domeniile pe care le reglementează sau le impozitează. În lipsa acestei consultări, fiind rezultatul contribuției unui număr restrâns de persoane, ea conține multe greșeli și concluzii bazate pe analize eronate. Considerăm că ele pot fi îndreptate în urma unui dialog cu mediul de afaceri.

Realizarea planului de guvernare actual este posibilă doar printr-un parteneriat între administrația statului șimediul de afaceri care să fie bazat pe încredere și optimism. Din păcate, în ultimii doi ani, aceste sentimente s-au deteriorat îngrijorător, atingând un nivel foarte scăzut. Adoptarea unor măsuri care afectează grav modele de afaceri ale unor domenii cheie, într-un mod complet lipsit de predictibilitate, nu face altceva decât sa distrugă iremediabil încrederea între stat și mediul de afaceri.

Soluția văzută de noi nu este legiferare prin OUG, în preajma sărbătorilor de iarnă și cu aplicabilitate peste doar câteva zile, ci într-un dialog onest, bazat pe argumente, cifre și studii de impact. Ori acest lucru necesitătimp și efort.
Acceptarea solicitării noastre, chiar în preajma datei la care România va prelua președinția Consiliului Uniunii Europene, va fi cel mai puternic mesaj pentru mediul de afaceri că Guvernul are capacitatea de a rezolva prin dialog problemele cu care ne confruntăm și împreună putem găsi cele mai bune soluții.

Prin urmare, vă rugăm să nu girați prin semnătura dumneavoastră un act normativ care are toate șansele să declanșeze o criză a economiei românești, ci să dispuneți așa cum am solicitat de nenumărate ori în acest an, aducerea la masa consultărilor a tuturor celor implicați, atât din administrație, cât și din mediul de afaceri.
Ne exprimăm dorința și disponibilitatea de a participa astăzi în deschiderea ședinței de Guvern, cu specialiștii noștri, pentru a sta la dispoziția decidenților și pentru a aduce toate datele necesare pentru luarea singurei decizii pe care o considerăm corectă și anume respingerea acestui act normativ în forma actuală”.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de