Cinci copii au fost răniți după ce un șofer a dat cu mașina peste ei

Autor :

Data : 15 august 2018

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Bărbatul era băut.

Un individ de 41 de ani, băut a pierdut controlul volanului și a intrat într-un grup de 5 copii, care se aflau la o petrecere, în localitatea Roșcani. Unul dintre copii a fost adus în stare gravă la Galați, cu elicopterul SMURD.

Accidentul s-a petrecut în această după-amiază, în jurul orei 14.30. Cei cinci copii, cu vârste cuprinse între 11 și 15 ani vorbeau, în apropierea unui parc în care se desfășura o petrecere. La un moment dat, individul de 41 de ani, care se afla la volanul unei mașini de teren, deși era băut, a călcat pedala de accelerație și a intrat în grupul de copii. Trei dintre copii au fost transportați la Spitalul din Galați, iar doi, care au suferit răni ușoare au fost duși la unitatea medicală din Tg. Bujor. Polițiștii l-au testat alcoolscopic pe șofer și au descoperit că acesta avea o alcoolemie de 0,99. În plus, mașina pe care acesta o conducea avea ITP-ul expirat din 4 august. La audieri, individul le-a spus polițiștilor că i s-a blocat direcția mașinii și nu a mai putut să controleze volanul.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de