Cifrele de școlarizare trimise de Minister către inspectorate vor conduce la creșterea abandonului școlar

Data : 29 mai 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Avertismentul vine de la reprezentanții Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”.

Federația Sindicatelor din Educație „SPIRU HARET“ consideră că Ordinul Ministerului Educației Naționale nr. 4057/28.05.2019, privind repartizarea, pe județe, a cifrelor de școlarizare pentru învățământul preuniversitar de stat, în anul școlar 2019-2020, va conduce la creșterea abandonului școlar. Multe dintre inspectoratele școlare județene sunt în situația de a tăia până la 35 de clase de liceu și de a le transforma în clase de școală profesională.

„Prin ordinul emis, ministrul educației, Ecaterina Andronescu, pune lacătul pe mai multe licee din țară și le transformă în școli profesionale. Nu spunem că nu suntem de acord cu reformarea sistemului, dar reforma trebuie făcută în urma unei analize în teritoriu, și nu din biroul ministrului, peste noapte. Riscăm, dacă acest ordin nu se schimbă, să ne trezim cu o creștere a abandonului școlar. Sunt județe precum Dolj, Olt, Sibiu, Brăila, Vâlcea, Timiș, Iași, Cluj, Brașov, Teleorman, unde inspectoratele au diminuat deja locurile la liceu, iar acum sunt puse în situația de a mai reduce până la 34 de clase. În plus, există riscul ca multe cadre didactice să fie disponibilizate“, a declarat Marius Ovidiu Nistor, președinte FSE „SPIRU HARET“.

Inspectoratul Școlar Județean Galați a cerut 132 de clase de liceu și 37 de clase de școală profesională. Ordinul de ministru prevede pentru Galați 106 clase de liceu și 56 de clase de profesională. Astfel, 6 clase de liceu dispar iar 19 vor fi transformate din clase de liceu în clase de școală profesională. Acest lucru ar fi trebuit anunțat din timp pentru ca profesorii, elevii și părinții să fie corect informați.

Menționăm că nici acest act normativ nu a fost supus dezbaterii în cadrul Comisiei de Dialog Social, care avizează sau nu actele propuse de MEN. În condițiile în care MEN nu va reveni asupra actului normativ, federația, în colaborare cu asociațiile de părinți și elevi, va demara acțiuni de protest.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de