Bilanț: În 2018, DGA Galați a avut o grămadă de treabă în lupta anticorupție

Autor :

Data : 22 februarie 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Sute de dosare penale, zeci de acțiuni de prindere în flagrant, dar și multe acțiuni menite să prevină li să combată corupția.

Serviciul Județean Anticorupție Galați din cadrul Direcției Generale Anticorupție – structura specializată în prevenirea și combaterea corupției în rândul personalului Ministerului Afacerilor Interne – a obținut și în anul 2018 rezultate care au stat la baza desemnării acestuia printre primele cinci structuri județene cu cele mai bune rezultate profesionale.

Pentru eficientizarea activităților de prevenire, ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Galați au desfășurat cu preponderență activități de instruire în trei domenii prioritare stabilite pentru anul 2018, respectiv cu lucrătorii cu atribuții pe linie de poliție rutieră, resurse umane și în rândul personalului cu atribuții pe linie de investigare a infracțiunilor de criminalitate economică. Pe parcursul anului 2018, au fost înregistrate la nivelul S.J.A. Galați 8 situații în care funcționarii M.A.I. au sesizat D.G.A. atunci când li s-au oferit sume de bani/alte foloase în schimbul îndeplinirii/neîndeplinirii atribuțiilor de serviciu, ori au denunțat cazuri în care colegii lor au fost implicați în fapte de corupție.

În colaborare cu alte instituții, societatea civilă, ONG-uri, asociații, mediul de afaceri și alte instituții și organizații, Serviciul Județean Anticorupție Galați a desfășurat o serie variată de activități preventive, la care a participat un număr de 1719 persoane, care au fost îndemnate la adoptarea unei atitudini anticorupție. Relevante în acest sens, sunt activitățile desfășurate la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, Colegiul de Industrie Alimentară “Elena Doamna”, Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale pentru Tineri din municipiul Galați, Penitenciarul Galați, în rândul instructorilor auto și a intermediarilor actelor auto din județul Galați (patroni și angajați ai birourilor care au ca obiect de activitate perfectarea actelor auto). De asemenea, au fost desfășurate activități de prevenire a corupției în rândul angajaților serviciilor publice comunitare locale de evidență a persoanelor și în rândul lucrătorilor Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier din județele Galați, Brăila, Vrancea, Vaslui și Tulcea.

Serviciul Judeţean Anticorupţie (S.J.A.) Galați, în baza protocolului de colaborare încheiat între Direcţia Generală Anticorupţie (D.G.A.) și Primăria Municipiului Galați a desfășurat o amplă și apreciată acțiune de promovare, la nivel local, a liniei telefonice Call Center anticorupție 0800.806.806, la care cetăţenii pot semnala faptele de corupţie comise de funcţionarii publici din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, prin apel gratuit din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă. În acest sens, în cursul anului 2018, au fost tipărite 7.260.000 bilete autotaxare și 168.000 abonamente pentru mijloacele de transport aparținând S.C. TRANSURB S.A. Galați, cu mesajul “Linia Verde Anticorupție 0800.806.806”.

În perioada 14-15.05.2018, reprezentanți ai Direcției Generale Anticorupție și ai Agenției Naționale de Integritate, au desfășurat o serie de 3 seminarii cu tema „Integritatea în funcția publică”, adresată persoanelor cu funcţii de conducere din cadrul structurilor teritoriale ale Ministerului Afacerilor Interne, reprezentanților Primăriei Municipiului Galați, Consiliului Județean și ai unităţilor administrativ-teritoriale din județul Galați, iar în perioada 11-13.06.2018, Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Galați, a organizat proiectul „Etică organizațională și integritate în M.A.I.”, destinat funcționarilor M.A.I. aflați la început de carieră și care își desfășoară activitatea în prezent în cadrul structurilor de poliție, jandarmerie și poliție de frontieră, în vederea aprofundării cunoștințelor și abilităților necesare dezvoltării unui comportament etic și integru în asigurarea aplicării legii.

În perioada 29 noiembrie – 10 decembrie 2018, Serviciul Județean Anticorupție Galați a organizat o serie de activități, reunite sub genericul „10 (zile) pentru Galați”, în contextul evenimentelor marcate de România în perioada 1 Decembrie – Ziua Națională a României și 9 decembrie – Ziua Internațională Anticorupție, menite să asigure creșterea gradului de informare a diferitelor categorii de persoane cu privire la atitudinea și reacția la corupție, precum și creșterea implicării factorilor instituționali și a societății civile în lupta împotriva corupției.

În domeniul relaţiilor cu publicul şi relaţiilor publice, în anul 2018, activităţile au deţinut o pondere importantă, având la bază principiul deplinei transparenţe şi deschiderea către opinia publică, fiind consiliate 20 de persoane, ocazii cu care au fost formulate 2 denunțuri, care au fost înaintate unităților de parchet competente.

Referitor la activitatea de cercetare penală, în baza delegărilor dispuse de procurorii de caz, ofițerii de poliţie judiciară din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Galați au efectuat acte procedurale şi au participat la instrumentarea unor dosare sub directa coordonare a procurorilor de caz din cadrul Direcției Naționale Anticorupție și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, a P.Î.C.C.J. și unităților de parchet teritoriale.

În anul 2018, s-au efectuat cercetări și au fost înaintate la parchet 68 de dosare penale, 29 fiind iniţiate din sesizare proprie, iar 39 au fost primite de la diferite structuri de parchet. Pentru derularea corespunzătoare a cercetărilor, unităţile de parchet competente au dispus efectuarea de activităţi într-un număr de 113 ordonanţe de delegare, din care 20 delegări de la D.N.A., 6 delegări de la D.I.I.C.O.T. şi 87 delegări de la alte unităţi de parchet.

Din totalul lucrărilor şi dosarelor soluţionate şi înaintate unităţilor competente de parchet, în 12 dosare penale au fost întocmite rechizitorii, respectiv 2 de către D.N.A. și 10 rechizitorii de către alte unități de parchet teritoriale din subordinea P.Î.C.C.J. De asemenea, au fost încheiate 3 acorduri de recunoaștere a vinovăției.

Cu ocazia activităţilor procedurale derulate, au fost efectuate cercetări cu privire la 37 de suspecți şi 30 de inculpați.

Totodată, în cadrul dosarelor penale au fost desfășurate 9 acțiuni de prindere în flagrant a unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență sau dare de mită.
Serviciul Județean Anticorupție Galați pune la dispoziția cetățenilor, pentru a semnala fapte de corupție săvârșite de angajații Ministerului Afacerilor Interne, următoarele modalități de contact: sistemul telefonic gratuit Call Center anticorupție 0800.806.806, prin e-mail la adresele petitii.dga@mai.gov.ro și galati.dga@mai.gov.ro sau la sediul serviciului din municipiul Galați, str. Crizantemelor nr. 10.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de