„Astronomy Day”. Sâmbătă seara, gălățenii sunt invitați la observații astronomice

Data : 8 mai 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Intrarea la Complexul Muzeal de Științele Naturii este liberă de la ora 18.45 la ora 23.30.

Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, în colaborare cu Astroclubul „Călin Popovici”, organizează sâmbătă, 11 mai, o sesiune de observații astronomice pentru a sărbători astfel „Ziua Astronomiei” (Astronomy Day).

Începând cu orele 19.00, în Sala Auditorium a muzeului gălăţean, va avea loc o conferinţă dedicată acestui eveniment, cu două teme de discuţie: „Bolta cerească şi constelaţiile” şi „Asteroizii şi importanţa educativă a observării lor”.

În intervalul 21.00 – 24.00, dacă vremea va fi favorabilă, se vor face observaţii astronomice nocturne pe Terasa de Observaţii Astronomice. Se vor putea observa admira Luna, roiuri de stele, stele duble şi nu în ultimul rând principalele stele şi constelaţii ale cerului de primăvară..

Intrarea este liberă la „Ziua Astronomiei” de la Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Răsvan Angheluţă” Galaţi, începând cu ora 18.45, ultimul vizitator intrând la ora 23.30. Accesul se face doar pe la poarta dinspre Punctul Trecere Bac.

În fiecare an, din 1973, astronomii din toata lumea sărbătoresc Ziua Internaţională a Astronomiei, eveniment prin care se încearcă atragerea publicului spre acest domeniu foarte interesant şi pentru a face mai accesibila astronomia tuturor oamenilor.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de