Al treilea deces cauzat de caniculă

Autor :

Data : 7 august 2017

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Este vorba despre un bărbat găsit mort pe marginea unui drum sătesc

Canicula a mai făcut o victimă, la Galați. Este vorba despre un bărbat din Călmățui care a fost găsit fără viață la marginea drumului, cu arsuri solare. Medicii spun că temperatura corpului era de peste 40 de grade.

„Este vorba despre un bărbat de 67 de ani care a fost găsit inconștient, fără suflare la marginea drumului. Echipajul din zonă s-a deplasat imediat la fața locului și asistenta de serviciu a găsit un cadavru deja. Era căzut la marginea drumului, decedat de câteva ore bune, îl bâzâiau muștele deja. Lângă el s-a găsit o sticlă de vin goală. Pacientul prezenta arsuri solare. Nu era cunoscut cu antecedente medicale”, a declarat dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului de Ambulanță Galați.

În ultimele 24 de ore, ambulanțele au transportat la spital 18 persoane. Unele dintre ele au leșinat pe stradă, altele în casă, din cauza căldurii insuportabile. Printre ele se numără și un copil de numai un an, lăsat nesupravegheat în soare.

„A fost cea mai grea zi, cu cazuri multiple, de la un copil de un an, până la persoane în vârstă. Acestea s-au produs pe fondul caniculei și a umidității foarte crescute, ceea ce a făcut temperaturile foarte greu de suportat”, a mai adăugat dr. Mihai Polinschi.

De la începutul valului de căldură, la Galați 3 persoane și-au pierdut viața.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter
Etichete:, ,

Articole scrise de