Al 11-lea Mare Premiu la Loto 6 din 49 câștigat în județul Galați

Data : 3 iunie 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Un tecucean a câștigat premiul de 2,89 de milioane de lei cu un bilet de 8,5 lei

Premiul de categoria 1 la Loto 6/49, în valoare de circa 2,89 milioane lei (peste 610.000 euro), a fost câştigat la extragerea de duminică, cu un bilet de numai 8,5 lei.

Acesta este cel de-al doilea câştig de categoria 1 obţinut în 2019 la Loto 6/49. Ultima dată, premiul de categoria I la Loto 6/49 a fost câştigat în data de 12 mai 2019 şi a valorat 22.265.937 lei. Acel premiu a fost câștigat de un gălățean și a fost cel de al 4-lea obţinut cu un bilet jucat la Agenţia 17-010, situată la parterul blocului M3A, din Piaţa Energiei, din Cartierul „Siderurgiștilor” din Galați.

Potrivit Loteriei Române, biletul norocos de la extragerea de duminică, 2 iunie, a fost jucat la o agenţie din Tecuci, judeţul Galaţi, şi a fost completat cu o singură varianta simplă la Loto 6/49 şi cu o variantă la Noroc.

Până acum, la Galați au fost câștigate 10 premii la categoria 1 a tragerii 6 din 49, în valoare totală de peste 40 milioane euro, printre câștigători fiind pensionari, șomeri, un judecător și un pompier

Premiul de duminică este al doilea Mare Premiu câștigat la Tecuci. La tragerea de pe data de 16 decembrie 2001, un tecucean a câştigat primul mare premiu consistent de la tragerile 6 din 49, adică 565.000 euro, plus o Skoda Felicia şi un apartament în Bucureşti. În raport cu premiile puse în joc ulterior era destul de mic, dar la vremea aceea era cel mai mare premiu acordat de Loterie.

Și alte două dintre premiile câștigate la Galați au fost recorduri la tragerile Loteriei. În iunie 2009, marele premiu câştigat de Iulian Constandachi, maistru militar la ISU Galați, de peste 11 milioane de euro, a fost un record absolut până în iulie 2013, când un alt gălăţean, de această dată un judecător, a câştigat un premiu de 48.952.706 lei, tot de peste 11 milioane euro, dar un pic mai mare decât premiul din 2009.

Foto: loteriaromana.ro

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de