Ai o rablă la tine în cartier? Află cum poți să scapi de ea!

Autor :

Data : 3 septembrie 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

În numai 6 luni, autoritățile au ridicat peste 50 de astfel de vehicule.

Primăria municipiului Galați continuă acțiunile de ridicare a mașinilor abandonate pe domeniul public, numai în primul semestru al acestui an fiind ridicate peste 50 de astfel de vehicule. Comparativ, pe tot parcursul anului 2018 au fost ridicate de pe domeniul public 49 de vehicule, în 2017 – 71, în 2016 – 31, în 2015- 11, în 2014 – 21, iar în 2013 – 5.

În primul semestru al acestui an au fost verificate 354 de vehicule, iar în cazul unora fie proprietarii sau deținătorii legali s-au conformat în urma somațiilor primite, fie altele nu au făcut obiectul Legii 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale

Astfel, s-a solicitat Poliției Locale suplimentarea echipajelor pentru eficientizarea activității de ridicare a mașinilor abandonate și s-au înaintat spre analiză 300 de vehicule sesizate.

Având în vedere interesul tuturor pentru ridicarea cât mai rapidă a mașinilor abandonate, Primăria municipiului Galați precizează că există proceduri legale, etape de parcurs și responsabilități care trebuie respectate. În principal, conform Legii 421/2002 și HG 156/2003 este vorba despre următorii pași legali:

1. Preluarea sesizărilor/autosesizărilor de către Primăria municipiului Galați prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat și înaintarea acestora către Poliția Locală Galați;
2. Verificarea sesizărilor (situația în teren, documente etc) de către Poliția Locală Galați, ceea ce implică idenficarea vehiculului, afișarea somației pe caroseria vehiculului cu termen de ridicare/conformare în 10 zile; verificarea în teren a vehiculelor a căror proprietari sau deținători legali au fost somați și sancționarea celor care nu s-au conformat somației; întocmirea procesului verbal de constatare, inventar bunuri, foto; identificarea proprietarului/deținătorului legal la SPCRPCIV; somarea cu scrisoare recomandată cu confirmare de primire a proprietarului în cazul vehiculelor abandonate.
3. Comunicarea de către Poliția Locală Galați a rezultatelor verificărilor făcute la lista cu vehicule înaintată către Primăria Municipiului Galați – Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat pentru ridicarea vehiculelor care se încadrează în prevederile actelor normative menționate.
4. Stabilirea regimului juridic al vehiculului de către Primăria municipiului Galați.
5. Propunerea de emitere a Dispoziției de declarare a vehiculului ca fiind fără stăpân sau abandonat și întocmirea referatelor corespunzătoare pentru fiecare vehicul abandonat sau fără stăpân de către Primăria municipiului Galați prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat.
6. În cazul în care scrisoarea vine retur se va proceda la emiterea unui anunț public de către de către Primăria municipiului Galați prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat.
7. În cazul vehiculelor fără stăpân, aducerea la cunoștință publică a caracteristicilor tehnice, locul unde a fost identificat etc de către Primăria municipiului Galați prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat.
8. Ridicarea, transportarea și depozitarea vehiculelor de către Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat.
9. Restituirea vehiculului de către Primăria municipiului Galați prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat către proprietarul sau deținătorul legal, la solicitarea acestuia, după achitarea cheltuielilor la tarifele prevăzute în HCL nr. 488/2009.
10. Întocmirea documentelor de către Primăria municipiului Galați prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat de trecere în proprietate privată a municipiului Galați a vehiculelor fără stăpân sau abandonate
11. Transmiterea Dispoziției către proprietar sau deținător legal (sub rezerva că poate fi contestată în instanță în termen de 5 zile) de către Primăria municipiului Galați.
12. Transmiterea de către Primăria municipiului Galați prin Serviciul Administrarea Domeniului Public și Privat a Dispoziției către Serviciul Taxe, Impozite și Alte Venituri Locale și SPCRPCIV unde este înmatriculat vehiculul în vederea radierii.
13. Valorificarea vehiculelor în condițiile legii de către Direcția Economică.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de