Agent de poliție prins în flagrant când încerca să ia mită

Autor :

Data : 8 martie 2018

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Agentul de poliție va fi cercetat sub măsura controlului judiciar.

Miercuri, 7 martie a.c., ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Galați, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, au prins în flagrant un agent de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Galați, în timp ce primea de la o persoană, suma de 500 euro, cu scopul de a-și trafica influența pe lângă lucrători ai unei unități penitenciare, în vederea introducerii unui telefon mobil și a unei cartele SIM în incinta acesteia.

Agentul de poliție este cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și trafic de influență, după ce a solicitat și primit suma de 1.500 de euro de la un martor denunțător aflat în stare de arest preventiv, cu scopul de a introduce în interiorul instituției două telefoane mobile și două cartele SIM.

Ulterior, martorul denunțător a fost transferat într-o unitate de detenție și, cu ocazia discuțiilor purtate, agentul de poliție i-a promis introducerea unui telefon mobil în incintă, contra unei sume de bani neprecizată la acel moment, situație care a condus la acțiunea de flagrant organizată în cursul zilei de ieri.

Pentru activitatea de prindere în flagrant, s-a beneficiat de sprijinul lucrătorilor din cadrul D.O.S. – Brigada de Operațiuni Speciale Galați si I.P.J. Galaţi.

În cauză, față de agentul de poliție s-a dispus măsura controlului judiciar.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de