12 persoane condamnate, ce își execută pedeapsa în regim deschis, își caută job-uri la Bursa Locurilor de Muncă

Autor :

Data : 11 aprilie 2019

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars
Loading...Loading...

Pe de altă parte, și Penitenciarul caută să angajeze oameni.

Penitenciarul Galați va participa vineri, 12 aprilie 2019, începând cu ora 08.45, la „Bursa generală a locurilor de muncă – 2019” organizată de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Galați la Facultatea de Inginerie din Galați.

Prezența penitenciarului la bursă se va realiza pe două linii de activitate distincte, la eveniment participând atât lucrători din cadrul biroului resurse umane, în calitate de angajatori interesați de identificarea potențialilor viitori angajați, cât și persoane condamnate, aflate în prag de liberare, care se vor putea informa cu privire la oferta de muncă existentă pe plan local.

Astfel, cu această ocazie, lucrători din cadrul biroului resurse umane și formare profesională vor prezenta o ofertă cu instituțiile de învățământ care școlarizează personal pentru sistemul penitenciar, precum și cu numărul de locuri alocate sistemului penitenciar pentru pentru anul școlar și universitar 2019-2020.

„12 persoane condamnate, ce își execută pedeapsa în regim deschis, vor avea posibilitatea de a intra în contact cu angajatorii prezenți la bursă și de a exersa o conduită menită să crească șansele de angajare a acestora după finalizarea executării pedepsei”, spune Simona Cozma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului.

Campania de informare și recrutare începută de Penitenciarul Galați la bursa generală a locurilor de muncă va continua în lunile aprilie și mai, prin deplasarea unor echipe mixte formate din angajați ai penitenciarului la liceele din județul Galați pentru prezentarea ofertei de școlarizare.

Prin desfășurarea acestor activități, Penitenciarul Galați urmărește pe de o parte îmbunătățirea performațelor managementului instituțional prin creșterea procentului de încadrare a personalului, iar pe de altă parte creșterea șanselor de reintegrare în societate a persoanelor condamnate după liberare.

Share on FacebookShare on Google+Tweet about this on Twitter

Articole scrise de